mi-s coastele biciuite de tata de tata de tata de tata
cum mai plânge ecoul cum plânge dânsul cum urlă n-acest miez de iarnă
şi încă mai urlă de paşte
parcă e paşte
se aude cum plânge mieluţul, el
plânge de milă
ştii doamne
parcă e paşte trezitu-s-au acum chiparoşii
cu ghearele lor ascuţite iar prins-au mieluţul
pe afară cerul e nud de durere
învelit într-o rază oranj ca în sârmă ghimpată
şi-l ţin
şi-l mai ţin
beteala e neagră
- salbă grea mult prea grea ca de aur -
purtată-i la gât de un înger el o prinde cu degetele o aruncă departe
de parcă...

ştii, doamne
de-mi închid ochii-i călduţ
jaru-i molcom
crăciun e
Lumin e
reni albi de nisip îs
Maica încă mângâie fruntea micuţului

pocnit-au lemnele-n vatră ispravitu-s-au doamne arşicele
de fapt acum ninge fulgi mari cresc pe afară troiene
demetria scrie haikuri
o cană micuţă încă mai toarce şi ţine într-însa din lăpticul muls de cu seară
demetria scrie
demetria râde bujori pe obraji o sărută