și după ani și ani mă regăsesc același
tu (tot din amintire) o cruce-n mine lași
parfumul tău e încă-n văzduhul de odaie
mă-ntreb de mai coboară în ochii tăi vreo ploaie
căci mie amintirea îmi udă-n ochi adesea

nu mai puteai rămâne căci gerul se-ndesea
degeaba-n sobă flăcări pun cu nemiluita,
a fost o depărtare ce gândul tău lutit-a

gonesc pe strada Fricii,
privesc oglinda cea retrovizoare
retras în mine ca aricii
sub lună ori sub soare
la amintire convertit
femei, de altele, n-am chef, introvertit
până la a-mi mânca rădăcinile sufletului

pietonală,
mă clatin în sfera umbletului
egală
cu a nu trăi,
nemurind

îmi vine greu și a grăi
iar ceașca aceea de cafea aburind
mi se
pare
că apare
din alte vise