Nopțile, înainte să adorm,
(somnul se declanșează mai greu în creierul meu/cineva întârzie să apese pe trăgaci/ cred că n-am folosit niciodată cuvântul acesta într-o poezie, sună așa de ciudat - trăgaci, trăgaci, trăgaci)
construiesc texte din tot felul de obsesii de peste zi, de dinainte de zi, de dinainte de viață, poate exagerez acum,
în zori le uit, rămân frânturi dar în lumina dimineții se destramă, așa cum un cerc de fum de țigară sau cum oamenii de zăpada la soare sau cum castelul de nisip al copilului, în valuri
construisem mental o poezie despre poezie, iată un exemplu:
poezia să o scrii dintr-un prea plin,
poezia să o scrii când ți se zbate ca un copil în pântec la ceasul nașterii,
poezia să nu o scrii pentru faimă nici de dragul prietenilor,
poezia să nu ți-o explici altuia în public, poate doar într-un mp și nici atunci,
să nu te dezbraci în poezie, căci poezia totuși nu e teatru,
și tot așa...
și mai scriam, fără nici o legătură cu exemplul de mai sus
Doamne, mă întreb dacă atunci când mă închin înaintea ta
Dragostea ta acceptă acest lucru
Că tu ești ca o mamă, Doamne
nu ca mama mea neapărat,
iar la mame nu te închini
ci le îmbrățișezi până te inundă miliarde de atomi de iubire...
și mai scriam asta
Doamne, te-am cunoscut în atâtea feluri
și am petrecut așa de mult timp împreună
încât încep să cred că tu ai crescut o dată cu mine
că acum ești doar un pic mai bătrân decât aș fi eu...
într-o alta seară
mi-am amintit de o poveste reală din viața mamei. Mama a fugit cândva în ploaie și a rămas acolo, nu știm cât timp. O supărare mare a dus acolo. Și ploaia aceea îndelungată i-a mâncat urechea stângă. Mama nu a mai avut de atunci ureche, ci doar un zgomot ploios în acel loc.. O strigam și trebuia să repet de multe ori strigătul, ceea ce nu ne făcea bine nici uneia. O mamă vrea să-și audă îndată copilul , să îi sară în ajutor dacă e nevoie, să îl mângâie dacă e nevoie, să îi răspundă fără așteptări; copilul are și el frustrarea lui când la celălalt capăt răspunsul întârzie...Într-o zi am strigat-o așa
Mama,mama
Vine moartea ca un tractor uriaș peste noi
Ea întreba ce, ce
Vine un tractor ca un câine uriaș
Mâncător de oameni
Și ea întreba din nou ce, ce
Și era ploaie în ziua aceea și mi-a spus, vino mai aproape
Știi că nu am decât o ureche
și o supărare mare
și plouă
Și am ajuns
prea târziu,
la agențiile de voiaj
doamnele confundă Bucarest cu Budapest
Ploaia îi mâncase și urechea cealaltă