(compozit dramatic versificat)

Personaje

Sommer (poet aventurier, secretar de cancelarie la Curtea lui Despot Vodă și profesor de latină și greacă)
Despot (Domnitor al Țării Moldovei, poet, medic, aventurier din Apus)
Ioachim (căpitan de mercenari în armata lui Despot și comandant al Cetății Neamțului)
Lusinius (episcop protestant al saxonilor și ungurilor din Moldova de sub Despot)
Ferencz (socrul lui Sommer, unul din conducătorii unitarienilor din Cluj)
Demetrius (secretar la curtea lui Despot)
Soția lui Sommer
Doamna Ruxandra (soția domnitorului moldovean Alexandru Lăpușneanu)
Ana (fiică de boier moldovean)
Meșterul, Calfa, Feciorul, Fecioara, Drumețul, Elevul, Păstorul, Hangița, Primul seimen, Al doilea seimen

Acțiunea se petrece în Epoca Renașterii pe teritoriul României, între anii 1562-1574

______________

NOTĂ: Versurile însoțite de asteriscuri sunt citate din Elegiile poetului umanist Johannes Sommer. Traducerea lor din limba latină aparține lui Traian Diaconescu. (C.E.)

ooOoo

Actul I
Scena 1
În preajma Școlii Latine de la Cotnari.

Primul seimen :
(la urechea celui de al doilea, dar cu voce tare)
Suspectă pare în domnie
O urzeală când poporul
E bântuit de sărăcie,
Deși frământă des ogorul !
Al doilea seimen
Simțul măririi în oricine-i pus…
Primul seimen
Iar aceasta cum se explică ?
Al doilea seimen
Ca să nu se-ncurce cu supus
Sămânța lui ce-n lan se strică.
Primul seimen
Ce zici acum de slujitorul nou ?
Al doilea seimen
Se pare că banu-i este
Cultura întâmplătoare :
Mișcarea frunzei prin tempeste
Sau vântul răscolind o mare.
Păcatul prim e-n conștiința
Unui „Dracon“ ce vine-acum
Cu aspre legi, și-apoi ființa
Supusului să țină-n fum…
Ioachim
(grăbit spre seimeni cu un pergament în desfacere)
Iată ! Pe amicul meu mercenar
L-a făcut Vodă scretar…
Seimenii in cor
…și profesor la Cotnar !
Ioachim
(citește pergamentul)
„Ad Ioachimum Prudentium Silesium
Hac sibi luce novam sumpsit, Ioachime, coronam
Atque aliud noster Despota nome habet“…*
(primul seimen îl întrerupe)
Primul seimen
Asta-i vorbă din vreo astră,
Dar cum sună-n limba noastră ?
Ioachim
(așezându-se pe o lespede lângă seimeni)
„Către Ioachim Prudentius
În această zi, Ioachime, Despot al nostru și-a pus pe cap
O nouă coroană și a primit alt nume.
Ajungând rege dintr-un duce, Iacob nu mai poartă ca înainte
Semnele fără importanță ale Samosului răpit,
Ci un zimbru cu chipul amenințător se uită la Ioan(1) sculptat
Pe efigia unde ceara regească înfățișează semnele imprimate.
Să nu-ți fie de mirare : Moldova a hotărât această lege
Care impune unui nou domn nume schimbate.
Dacă Glogavia(2) ta supusă nu are aceste obiceiuri
Pe care nici Elba(3) mea nu le-a folosit,
Totuși există, desigur, o anumită origine a obiceiului.
Roma cea măreață i-a dăruit începutul.
Demult, mulțimea socotea că în nume se afla o prevestire
Și că literele mute pricinuiau toate schimbările soartei.
Aceasta ne-o spune stegarul chemat din luptă. Lui
I-a stricat faptul că un sunet al numelui era prevestitor de rău.
Aceasta ne-o spune numele schimbat al Pontului Euxin(4).
Lungă osteneală ar fi ca să le înșir pe toate acestea.
Aș crede că tablele(5) legământului evreilor i-au instruit
Odinioară pe străvechii părinți ai Italiei.
Ei auziseră că numele a fost schimbat și vestitorului Abram(6)
Sau poate că ți-a fost schimbat și ție o, mare Iacobe(7).
Pricina a părut însemnată și ei porunceau prin lege să fie imitați,
Și acest lucru a îngrijorat adesea pe nurori.
Între pontifi(8), Sergius cel dintâi(9), pentru că se rușina
De gura-i urâtă a îngăduit ca numele să fie schimbat.
De atunci superstiția răspândită în lumea largă,
Primită ca lege dreaptă, dăinuie pretutindeni.
Tu și cu mine veți chema pe Christos cu rugi și făgăduințe
Pentru ca domnitorului să-i fie cu noroc ambele nume.“ *
Al doilea seimen
Se pare că ne-am pripit
Cînd pe Sommer am bârfit,
Îndrugând fără temei
Că s-ar trage din mișei…
Rostul lui a fost să fie
Sus la Curte, la Domnie !
Primul seimen
Sunt judecăți care, grăbite,
Strică viața prin ispite,
Iar altele, cu-adânc de miez,
Au valoare prin bun crez.
Ioachim
La Cetate-acum să ne grăbim,
C-avem mulți să mai…bârfim…(Ies toți trei)

Scena 2
Același cadru.

Despot
Ubi desint medicus, ibi incipit poeta !(10)
Sommer
Principe, îmi place studiul. Îl aleg
Întreaga taină a lumii să dezleg.
Un Logos conjur ca Fizica
Să deslușesc și Metafizica.
Despot
Pro Alma mater, gaudeamus !(11)
Sommer
Am întâlnit Cuvântul, frate
Cu întreaga Realitate.
Și-am tras soarele jos,
Și-am văzut o lume sus,
Și-am intrat în apă caldă
Și am dat de pietre reci…
Despot
…și cu pietrele petreci
orice apă ce te scaldă…
Sommer
…Să durez o realitate
Din cuvinte adunate !
Despot
„In principio erat verbum, et verbum erat apud Deum, et Deum erat verbum“(12)
Sommer
Să fie verbul peste toate
Îmi pare că-n dureri se poate,
Cum dragostea în om se-ngână
Cu patima de pe sub mână…
Despot
Ce vreau să fac se va întinde
Sub mișcarea de la sori :
Apollo va zdrobi tăcerea
Ce-mi pune piedici deseori.
(către spectatori)
Iubesc puterea ce m-a înălțat
Și doresc să mă mențină
Cu un crez de om purtat
Prin revelația creștină.
Sommer
(aparte)
Al ei fiind, tu poți să mori
Păstrându-i firea totdeauna
Fecundă peste glia-n spori,
Să-i scoată din trudiri cununa.
Dar vei fi viu, că viu e mersul
Oricum genune se opune.
Sărind din foc o apă-n spume
Îți va compune universul
Cu-n „of de rând“ care se-alină
Prin dragostea scăldată în lumină…
(către Despot)
Principe, ce este rău și ce e bine
Deseori le judecă poporu-n sine !

Actul II
Scena 1
Într-un han.

Hangița
Ziua bună, călători spătoși !
Cu ce să vă servim ?
Ioachim
Cu niște ochi frumoși,
Dacă nu greșim…(seimenii râd)
Întâi vrem o cană cu vin
Din cel cu gustul de pelin.
Hangița
Bun e gândul… ca de colb
Gâtul să vi-l curățați,
Și limba să vă dezlegați…
Primul seimen
(zâmbind languros hangiței)
…sau la iubit s-avem imbold !
(hangița iese zâmbind)
Al doilea seimen
Căpitane, mi se pare că ochi străini ne scrutează !
Ioachim
(privind discret prin han)
Lume curioasă care de străini se interesează
Precum pruncul ziua de ce noaptea visează.
(intră hangița cu băutură și o pită tăiată în trei)
Dar ești harnică, hangițo ! Repede ai venit.
Hangița
Cum să nu, când de dragoste ați pomenit !
(Hangița iese. De masa oaspeților se apropie un păstor chefuit și pune mâna ușor pe umărul primului seimen)
Primul seimen
Cu ce-ți putem fi de folos, frate !
Păstorul
Cu doruri…și nestemate…
Primul seimen
(retrăgându-și umărul de sub mâna păstorului)
Doruri avem cu toții.
Nestemate – poate hoții ! (toți râd)
Păstorul
O cupă de vin am vrut,
Să ciocnim, dintru-nceput…
(păstorul primește vin în cupă de la seimeni și se întoarce la masa lui)
Primul seimen
(privind blajin spre masa păstorului)
De când Vodă câte-un galben a luat,
Norodul umblă necăjit prin sat.
Ioachim
„Stipendium pecati mors est“…
Bun mai e proverbu-acest !
Al doilea seimen :
Și cum sună în limba satului ?
Ioachim
„Moartea este plata păcatului.“
Primul seimen :
Moartea o găsim oricum…
Al doilea seimen :
…Și păcatele-s pe drum.
Ne ferim, cât ne ferim…
Ioachim
…Până moartea nimerim !
(Râd cu toții. Intră hangița. Ioachim o prinde de după talie și recită)
„Alte grâuri cheamă plugul,
Alte râuri spală iia…
Tu, fecioară, Demiurgul
Știi să judeci slujind glia.
Vezi amorul clar cu firea,
Nu te plângi de Sburători,
Sânul nu ți-l frângi aiurea
La Luceferi pețitori.
Eu, lucid, ca dar mirean
Îți ofer la umbra stâncii
Flori de colț, întru alean
Că se pierd prin lume pruncii…
(bea din cupă)
Ca iubirea să rămână
Vie lege între tâmple,
Gura ta aștept, stăpână,
De iubire să mă împle !
Hangița
Iată gura mea, stăpâne,
Cu aroma ei de pâne…
(se sărută)
Ioachim
Ochii tăi, asemeni albastrului ceresc,
Mă atrag.
Din ei se naște și crește ce iubesc,
Dar rămân în prag…
C-ajuns la rostul cuminecat
Din grâu
Pe ogor de mușatini, udat
De râu
Îl urmez știind rod de pâine
De ieri, de azi și mâine
Scăldând floare de busuioc
În al voievozilor soroc.
(hangita se retrage sfioasă într-o parte)
Primul seimen
(bătând pe umăr pe al doilea seimen toropit de vin)
Ce faci cu vinul din cupă ?
Al doilea seimen
Oboseala mi-l astupă…
Ioachim
Hangițo, dă-ne, rogu-te, un pat,
Că de chef ne-am săturat. (cântă)
„Frunză verde eu am fost,
Dar m-am uscat fără rost“…
Primul seimen
…Bine că avem un adăpost.
(hangița iese cu cei trei)
Păstorul
(lovind cupa goală de masă)
Să fi fost femeia mea atât de rea,
Încât să piară sub o spadă grea ?
Ploconirea plăcerii de trup e gângavă
Când dragostea se-arată mai gravă.
De ce să piară sufletul aprins
Într-o spuză cu tăciune stins ?!(13)

Actul III
Scena 1
Cameră de studiu.

Elevul
(intră in camera unde Sommer stă aplecat peste o carte)
Gut morgen !
Sommer
Dimineața bună,
Dar expresia e inoportună
Pe tărâm moldav.
Elevul
Vreau să mă arăt grozav
Cu limbile străine.
Nu vă pare bine ?!
Sommer
Când faci multe
Nu pot suflet să-ți exulte.
Elevul
Atunci s-o luăm ușor,
Să nu irosim din spor.
Sommer
„Satius ignorare est rem quam male discere“.(14)
Elevul
Dacă bine înțeleg,
Începutul e doime de Întreg.
Sommer :
Pitagora, în vechime,
A propus această doime.
Elevul
Întregul este Adevărul.
Sommer
Care mușcă mărul ! (râde)
Elevul
Dar Virtutea ce poate fi ?
Sommer
Virtutea este miez de zi,
Căci pentru a omului libertate
Mijlocia-i cea mai bună parte…
Elevul
(către spectatori)
Scrutez Adevărul
Sub palma mea lată
Și mușc adânc mărul
Esența să scoată.
N-apuc spre noapte,
Ci râd cu ziua
De ea, că știu a
Pune gând la fapte…
Sommer
(luându-l de după umeri, cu fața la public)
Determin trecutul
Să lase un spor
Pentru a face lutul
Să nască izvor.
Real și Plăcere
Se-adună, se leagă,
Fiindcă mistere
Astfel se dezleagă.
Progresul consistă
Din brațe unite
Cu mintea ce-asistă
La arderi smerite.
Elevul
(aparte)
Poetul ce încinge
Din luturi Idee,
Pe drum de-odisee
Arca-și convinge.(iese)
Sommer
(citește cu voce tare la masa de lucru)
„O, Despot, născut din vița regească a unor părinți greci.
Tu, al cărui neam se trage din străbuni heraclizi.
Gândit-ai oare că sorții nesiguri ai domniilor stau în picioare
Sau zac la pământ din pricina legii ascunse a destinelor ? “ *
(către public)
Dacă ești bun, nu-i bunătatea primă,
Ca binele să se desfete-n vreme,
Precum ideea în vreo rimă,
Sfidând stihia alintată-n teme…
Dacă lovești în cel care-a căzut
Pierderea de azi e-n faimă mâine :
Stihia râde cu râs de surdo-mut
Căci omul își replămădește pâine…
Privește, lumea altfel se arată,
Deși-i aceeași în substanță :
Mâna rotește pe pământ o roată,
Iar mintea-i dă și importanță…
Treci uriaș prin forța care-ai dobândit,
Ci-n mers ți se croiește nemilos sfârșit.
(revine la masă și citește tare de pe un pergament)
Se poate ca ochiul să nu vadă
Lumina aruncată de soare pe lună,
Atunci s-a născut deruta la-nțelepți.
Ei de-ar fi știut problema cum să pună,
Cu Esența bravă rămâneau adepți.
Acum se întrece gura lor să spună
Banale sensuri pe-o estradă,
Când spectatorii stau să vadă
Ce a rămas din lumea care
Întinde spațiul sub picioare…

Scena 2
Sală a Școlii de la Cotnari.

Episcopul
(mergând galeș cu un pergament răsucit la piept)
Ave, fidicen lyre !(15)
Sommer
(reverențios)
Ave, Signore !
Episcopul
(privindu-și pergamentul)
Fine poet !
Vizionar te-arăți și demiurg, profet
În rândurile scrise despre Despot al nostru.
Sommer
(sfios)
Signore, intenția mea a fost ca lumii rostu’
Să deslușesc, cum v-am mai spus, fecund,
Lăsând deoparte arme și patima de aur.
Episcopul :
Harul te-a răpit ca râu din prund :
Destinul vieții sub Dumnezeul-Faur.
Sommer
„Poeții, desfătarea oamenilor, compun cântece lăudate,
Dar în afară de aceasta ogorul lor nu rodește nimic“. *
Episcopul
Principele știut-a că-n trupul slab și-n minte
Adăpostită stă a tainelor sorginte
De aceea a grăit : „O, preaviteazule recrut
Nu știu ce ispravă poți să faci cu trupul tău firav,
N-ai puteri pentru o armă atât de mare ca scutul.
De ce vii la arme când defel nu ești născut pentru ele ?“ **
Sommer
(zâmbind melancolic)
„A spus și eroul mi-a dăruit mie cithara aurită,
Aceasta fusese, într-adevăr, răsplata meșteșugului meu.
Astfel, iubirea mea devenind fugară, am părăsit
Iarăși tabăra zeului Marte cu soldații sângeroși
Și grija binevoitorului Principe m-a încredințat, fără voie,
Muzelor ca să slăvesc zeițele precum mai înainte,
Căci el a încurajat cu mare cheltuială creațiile mele,
După ce văzuse că este onorat prin arta mea bună..
El a vrut ca eu să fiu călăuzitor copiilor pentru studii
Și să dau legi severe sufletelor tinere.“ ***
Episcopul
Acest popor la credința noastră
Trebuie convertit.
Sommer
Intenția sa de mânie poate se va potoli
Și n-ar mai fi atât de rătăcit.
Episcopul
(cu grimasă de durere din zona abdominală)
Urmând credința noastră, ajuns-am, se pare,
Să înghit otrăvită licoare,
Preparată de boieri neaoși ce cutează
Numai a lor credință să păstreze trează…(16)
Sommer
„De ce Principele victorios venerează divinități învinse ?
Oare nu vei porunci ca domnul să evite o nelegiuire atât de mare ?
Eu credeam că aceasta este o datorie a ta.“ *
Episcopul
În legile sacre există un Logos ce strigă,
Legând Pământul de Cer c-o veșnică verigă.
Sommer
„Mulțimea se uită la regi cu privirea ațintită
Și fiecare crede că îi e permis să facă ceea ce fac ei.
Adesea un magistrat îmblânzește hotărârile legilor
Când un temei grav ușurează o povară exagerată.“ **
Episcopul
Moldova e o curte desfrânată și perfidă,
Precum odată curtea papală de la Avignon,
Cu prelați ce se-ntreceau în șagă să desfidă
Orice crimă săvârșită-n umbră de amvon.
Sommer
Petrarca a hulit prin vers bogat
Destrăbălări sub mitra de pontif
Prin trei sonete : cazne de Sisìf
Pentru acei ce-n rău au jubilat.
(către spectatori)
„Eu tot aștept, secătuit de vlagă,
Acel sultan prin foc să-i treacă iadul,
Să-și facă-n el, unind credinți, Bagdadul,
De nu-i târziu ca soarta s-o-nțeleagă…
Trufașe turnuri, idoli fi-vor iară
O pulbere… Cei ce stau de pază,
Lăuntric arși, vor arde și-n afară.
Virtutea, frumusețea sufletească
Vor stăpâni pe-o lume pururi trează.“(17)
(Episcopul se retrage. Sommer rămâne la o masă scriind).

Scena 3
Același cadru.

Sommer
Aristofan a spus că toate
Câte-s în lume, supuse-s bogăției. Deci
Acela care de ea are parte
E fericit în veci.
Ana
„În veci“, dacă-i unită cu-nțelepciunea-har
Din suflet, cum zis-a marele Pindar.
Sommer
Fecioară valahă cu păr de-abanos,
Cu ochii la fel și graiul frumos,
Îmi placi cum scoți din gândire cuvânt.
El iese ca vinul din mustul înfrânt.
Ana
(cu oftat ironic)
Părăsește, poete, lira ta,
Căci alean nu-mi poți înlătura.
Ca și Desăvârșita Domniță Florentină
Îmi văd iubirea împărtășită-n tină.
Sommer
Durerea ta-i născută din vârsta de scânteie
Ce vrea acum ca să devii femeie –
Să arzi prin ani în care rodul din rodire
Îți lasă prunci în casă. Iat’a ta menire !
Ana
(lângă masa cu manuscrise)
Pețirea de cuvinte în suflet se așterne
Să bucure ursita fulgilor de perne
Sau groapa-n care carnea fuge de pe os,
Hrănind viermi lacomi de ospăț vârtos…
Sommer
(aparte, cu voce scăzută)
Cuvântul are cheia-n taine
Când adevăru-i în dos de haine
Precum corpul după ce Adam
A crezut în Eva și-a mâncat din ram…
(cu voce tare)
Spune, donă Ana, amarul tău nu-i de pelin
Crescut la umbra unui conte palatin ?!(18)
Ana
Amarul este dulcele stricat,
În uitare când a fost lăsat.
Sommer
Lethe doarme, dar visează multe
Ce-ar fi drept oricine să le-asculte.
(la urechea Anei)
Despot ține parte la iubirea care
Simțul și gândirea pune pe picioare…
Ana
Vorbele acestea au vreun tâlc ascuns,
Neîncercat de mintea mea-n pătruns.
Sommer
Studiul timpuriu, legi deprinse-n tinerețe,
Semnele de spațiu și de timp, în spețe,
Pot aduce omul la dorit succes :
Glorii să serbeze din rotund proces.
Ana
Este mare Școala din Cotnar,
Dacă e condusă de așa cărturar !
Sommer
(privind cu tristețe spre public)
În van e lupta pe ținut moldav,
Unde omu-i slobod la un trai trândav.
Ana
Moldoveanul cu șiretenie ține-n adăpost
Efortul, dacă munca n-o vede ca bun rost.
Sommer
Nici la credință nu se prea dispune…
Ana
Credința lui e scoasă din moștenite rune
Ce leagă sufletul de trup, iar ambele de glie.
Sommer
Dar aceasta nu se vede și-n căsătorie !
Ana
Nu-nțeleg !
Sommer
Nici n-ai să poți vreodată,
Căci mamă ai ca tine alături de un tată,
Însă sub slavă se-ascunde gestul rău,
Simțit în față doar de Dumnezeu.
Ana
Insinuare îți deslușesc acuma,
Simțind o mare lină cum își ridică spuma
Sub uraganul aprig ce n-o lasă-n pace.
Sommer
(zâmbind)
Fineți de caractere se deslușesc sub ace.
Ana
Discuția, dacă mai continuăm, se pare
Că degenerează în vreo insultare.
Sommer
„Quae pigeat invenise, cave quaesiverìs“.
Ana
Aș dori și-n limba mea să fie zis.
Sommer
(cu amabilitate reverențioasă)
Nu căuta un lucru dorit,
Să nu regreți apoi că l-ai găsit.
Ana
Sentința mi se dedică special ?
Sommer
(cu zâmbet ironic)
O, nu, ar fi cu totul infernal !
Infern prezis chiar la amândoi
Ce căutăm ceva de care-apoi
Să nu scăpăm o viață-ntreagă, (aparte)
Deși făptura ne e dragă…
Ana
(cu zâmbet glacial)
Aluzii subtile face, poete !
(se retrage în culise)
Sommer
(către spectatori)
E sevă din Venera ce-o cântă toți poeții…

Scena 4
Același cadru.

Despot
(intră insoțit de Ioachim)
Când spada în teacă stă liniștită
Cuvântul înlocuiește și o pită.
Sommer
(după reverență)
Ceva lipsește la amintitul „cuvânt“ :
Fapta mâinilor care din pământ
Ridică spre tărie sufletele-alese.
Despot
Păcat c-aceste „suflete“ nu-s dese ! (zâmbește sobru)
Sommer
„Aceasta era fapta, o, preaînvățatule Principe, pe care ai putea
S-o adaugi începuturilor alese de unde, printr-o cinstire strălucită,
Ai fi mai cunoscut, dacă biblioteca cea nouă,
Adăpostind felurite cărți, ar fi fost construită,
Dacă acoperișurile ei luminoase ar ocroti Camenele fugare
Și dacă Phoebus Apollo și-ar arăta noua sa podoabă.“ *
Despot
Ar fi simplu ! Dacă supușii m-ar asculta;
Dacă Bellona lancea n-ar scutura;
Boierii asupra domniei de n-ar conspira;
Turcii granița de nu ar forța.
Sommer
(aparte)
„Să-ți dea zeii o bătrânețe rușinoasă, tâlhare Soliman !
De ce tulburi nobila podoabă, nelegiuite turc ?
Care nu ți-a fost de-ajunscă cetățile Ungariei
Văduvite de oameni, au plâns moartea stăpânului lor,
Ca să nu mai zacă, măcar biblioteca, sfârtecată jalnic
De mâini barbare în fața picioarelor tale ?“ **
Ioachim
(către Despot)
„Dar oricât va fi sfâșiat ostașul volumele risipite,
Nu poate totuși să uzurpe dreptul contra gloriei.
Va trăi Matei și se va bucura de lauda eternă,
Iar cetatea barbară va împovăra ruguri neguroase.“***
Sommer
„Pășește pe aceste căi, Principe, pe calea asta se merge la astre,
Celelalte toate vor fi ale morții care va veni.
În acest timp se cade ca eu să mă ostenesc cu credință
Pentru copii și, totodată, să merg pe căi umile,
Până ce își vor așeza temeiurile limbii latine
Și vor ști, cât mai sigur, să vorbească în graiul ausonic.
Făurește-ți speranțe demne de sufletul tău. Fățarnicul Apollo
Nu va trece peste sarcinile investițiilor tale atât de mari,
Iar tineretul instruit, pe care-l hrănești cu destulă plată,
Îți va face, prin vreme, numele tău strălucit.“ ****
(intră Demetrius)
Despot
(întâmpinându-l)
„O, preabunule Demetrius, tu preaiubit de Camenele grecești
La a cărui poruncă au venit și poporul și curtea,
Ce oare cere sora aurie a lui Phoebus îmreună cu stelele
Și ce, prin noile semne, prevestirile de război, vrednice de cumpănit ?“ *****
Demetrius
„Ce faceți voi, dregători ? Chemați oastea credincioasă.
Nu știu ce mare năpastă vede mintea mea îngrozită.
Mă tem de trădare; o, trebuie să fie prea orb acela
Care n-ar observa că multe stau ascunse sub aceste viclenii.“ ******
Ioachim
(strângând mânerul spadei de la șold, către public)
„Păstorul nu străjuiește bine stâna dată în pază
Când câinii care au fost îndepărtați au părăsit turma.
Tot astfel nici un stat nu-și apără bine poporul încredințat
Dacă soldatul aprig nu se avântă la luptă pentru patrie.“ *******
Sommer
(către Despot)
„Vorbirea blândă promite o foarte mare bunăvoință
Și domnul însuși îl numește acum pe turc „tată“.
Nu râdeți de viclenie. O, dacă închipuirile mele m-ar înșela !
Un neam barbar nu știe să păstreze un legământ
Și chiar dacă turcii și-ar cultiva legământul cu inimă sinceră,
Nici curtea noastră nu este lipsită de intrigile ei.
Cercetează numele de regi ai neamului Moldovei
Și aruncă-ți privirea fugară prin câteva secole înapoi !
Nu vei găsi ușor un conducător pe care valahii
Să nu-l fi pierdut sau prin ucidere sau prin trădare.
Pe cei care nu-i pot prin sabie, îi înlătură, nimicindu-i prin trădare.
Cucuta vine adesea ca părtașă la crimă.“ ********
Despot
Și eu cred că spada poate sta în cui
Când un cuvânt blajin supusului îi spui;
Dar dacă fierul țipă, lucește către fier,
Vorba-i compromisă, iar bune gânduri pier.
Demetrius
Nu se cade suflet să îndulcești c-o rază
Ce nu se prinde-n mână să devină pază
Viselor de astre, de lumi noi ce vin,
Alinându-ți viața doar cu cer senin…
Ioachim
Poporul și curtea sunt puterea care,
Într-o unitate, ar menține stare
Bună, întru pace, fără ca străin
S-o invidieze sau s-aducă spin.
Sommer
(către Despot)
Natura este diferită. Egalitate nu va fi,
Fiindcă ochiul ochi insultă, mână
Trece peste mână, ziua intră-n altă zi,
Și între toate e stăpână
Vrajba – ca soroc de-a fi !

Actul IV
Scena 1
Aulă a Școlii Coronensis.

Sommer
(cu o carte în mâini)
La această școală din Brașov,
Mă simt ca runele-n ceaslov.
Ferencz
Viața prin cunoaștere devine virtute și viciu
Potrivite după multiple puteri în deliciu.
Sommer
Virtutea e Monas, iar Dyas e viciul.
Ferencz
Da, spus-a Sfântul Augustin,
Iar istoria-i spira. Progresul e biciul
Ce mână popoare-n plăceri și venin…
Sommer
„Omnia sunt hominum temi pendentia filo,
Et subito casu quae valuere ruunt.“(19)
Ferencz
„Brevibus momentis suma verti“…(20)
Sommer
Parcă aș fi o broască în fântână,
Sorbind în zi un punct infim
Din crugul larg. Noaptea văd stăpână
Pe-ntregul trup când cerul nu-i senin
Să-mi mângâi văz cu raze de la stele.
Ferencz
Te-alină, sper, iubirea fiicei mele,
Dorind oricând alături să vă știu.
Văd deșert în trudă spre un rod târziu
Dacă la fapta mea bucuria nu-i stăpână,
Rost să dea la minte, inimă și mână.
Sommer
Ca zestre bună caracter frumos i-ai dat.
Prin ce-ntreprinzi ești demn de lăudat.
Ferencz
Unirea sufletelor de o seamă
Nu petrec viața-n teamă.
Sommer
Izvor de bunuri e-n această unire…
Ferencz
Privilegiul averilor de cuget și simțire…
(Intră un elev. Sommer îi dă cartea)
Sommer
(admirându-i reverența)
Să auzim cum sună în grecește
Ce-ți spun acum pe latinește :
„Reddite ergo quae sunt Caesaris, Caesari ; et quae sunt Dei Deo.“(21)
Elevul
„Apodote oun Kaisaros Kaisaris kai ta tou Theon tō Theō.“(22)(iese)
Sommer
Elevii aceștia au de-a-nvăța stăruință
Dacă dau răspunsuri cu-atâta ușurință.
Ferencz
Păcat că sunt puțini acei care spre studiu
Stau aplecați. Trăirea imediată le-i preludiu
De zi cu zi…
Sommer
…Etern făcând din clipă
Și plăceri ușoare din gusturi în pripă.
Ferencz
Toate acestea sincer de le spui,
Lumea comună îți găsește cui,
Ori vei pieri uitându-te în soare,
Orbit de raza lui prea tare…
Sommer
Selena, deci, mă poate ademeni mai lesne,
Decât sub Phoebus să rămân…în bezne ! (râde)
Ferencz
Întocmai ! Tu ai visul care-n somn se-arată
Și îl prinzi în brațe ca pe Morgana-fată.(iese)

Scena 2
Același cadru. Intră soția lui Sommer.

Sommer
(întâmpinând-o cu brațele deschise)
Perfectul din natură simt când te privesc.
Nimic sau tot din viață ce are sens acum
Le-ngemănez cu floarea uitată de parfum
Pe-o stâncă irizată de un amurg ceresc.
Soția
Sub tăcere încerc adevărul s-ascund,
Fiindcă orice faptă deprinsă amară
Se-arată în formă, dar fondul e-n prund,
În prund lăsând legi adânci să ne doară…
Sommer
Amaruri ce mă urmăresc, deodată
Se sting, vindecând o pată
Ascunsă din vremea în care
Pripite glorii mă purtau sub soare.
Soția
Iubirea mea curată vreau s-aline
Lezări de suflet ce le ai în tine.
Încearcă spre fața luminată jalea ta
Prin al tău ochi a descărca.
Sommer
(privind-o melancolic)
„Desigur, episcopul cu inima pioasă, sfâșiat de otravă,(23)
Era semnul răzvrătirii apropiate.“ *
Soția
Continuă !
Sommer
(depărtându-se de ea)
Mi-e capul turbure… Nu pot !
Soția
(urmându-l prin aulă)
Caută să-mi spui măcar puțin din tot…
Sommer
(citește de pe un pergament de pe masă)
„O, ce durere ! Un slujitor ridică împotriva stăpânului
Armele criminale, ajuns ceea ce era prin bunăvoința ta.
Iar tu sperai la bucuriile patului de nuntă
Și o fată nobilă a fost pe cale de căsătorie cu tine.
Dar violența năprasnică a sorții ți-a răsturnat planul
Și moartea te stăpânește, o, Despote care ai fost ucis.
Totuși aceasta va fi mângâierea morții tale cumplite,
Dacă acum îți mai rămâne grija răzbunării,
Pentru că urmașul tău a ispășit pedeapsa trădării,
Ucis și el când încă nu stăpânea frâiele țării.“ **
Soția
Cu viață că tu ai scăpat, sunt mulțumită !
Sommer
(citește din altă filă)
„N-aș fi voit să fi părăsit zeițele ținutului meu,
Când cineva dintre prietenii mulți m-a sfătuit odinioară,
În timp ce statul moldav se înălța puternic în rangul său,
Că ar putea să vină pericole atât de grave pentru viața mea
Încât dorința cea mai apropiată să-mi fie chiar moartea,
Eu am răspuns : mai degrabă Istru, întorcându-și valul
Și revenind la izvor, ar părăsi apele Pontului Euxin.“ ***
Soția
Ah, ca poet credință bună ai,
Și-n tron de adevăr tu stai –
Durerea se reduce când o spui
Prin lacrimă de ochi tehui...
Sommer
Mai bine scutul greu țineam la piept
Și-n luptă pe câmpii aș fi pierit,
Decât aici să mă găsești deștept
Cu amintiri ce ți le-am dezvelit.
Sotia
Deci, eu să cred că-s tratament
Printr-un amar ce nu-i absent
În suferințe, crezând că pot
Cu dăruiri din piept să ți le scot ?
Sommer
Nu-i dar mai mare decât verbul.
El din suflet se ridică.
Tu mi l-ai dat prin grai și simt
Că-n tot ce fac el se aplică.
(se îmbrățișează)

Actul V
Scena 1
Aulă a Gimnaziului din Bistrița.

Ferencz
Activitatea spiritului înțeleg
De religie și morală să dezleg
Spre a fi liber în al său galop,
Să se atingă-n lume bun scop.
Sommer
Dar, tată, în lume acest „țel“
L-a reprezentat Machiavel…
Ferencz
Da ! Adică Necesitatea într-un Stat
E ultima virtute de reprezentat,
Nu Rațiunea care-ar duce la nimic
Dominarea în poporul inamic…
Sommer
De aici apare sens la orice aparență
Care-mbracă-n coajă groasă o esență :
Nefericirea omului de bine pe pământ
Și rătăcirea lui precum un Sfânt…
Ferencz
Aș zice… de politică să ne lipim încet,
Fără de cleiuri tari, căci se poate
Să fim supuși canonului șiret
Ce vine să ne-mpungă pe la spate…
Sommer
„Canonul“ ?!
Ferencz
Da. E mai prudent
Ca din lumea trecătoare să fii absent,
Decât să arzi aiurea cu un soi
De oameni care-ajung gunoi.
Sommer
„Gunoi“ ?!
Ferencz
Gunoi de toamnă, primăvară
Răsturnat cu brazda pe ogoară…
Sommer
Dar nici departe nu poți sta
De tot ce mișcă-n țara ta.
Înghețul te-ar pătrunde lesne
Ca spada piept când lupți în bezne.
Ferencz
Tinerețea trece prin trup firavă
Și te avântă-n cugetări de slavă,
Iar timpul va umple simțirea
Și mintea, liniștindu-ți firea
Arsă azi în flacără vioaie.
Sommer
Menirea mi-am crezut în Moldova
În care am trăit intens cu slova,
Lăsând deoparte armele de luptă
Și bogății din care răi se-nfruptă.
Ferencz
(cu grimasă sceptică)
Din tine ce-a făcut acel meleag
De-l arăți acum atât de drag ?
Sommer
Durere multă mi-a adus, ca să gândesc
La miezul faptelor, unde-am greșit.
Durerea unui cărturar să însoțesc
Lîngă supușii care l-au zdrobit.
Ferencz
Da, zici de Heraclide, Despot brav
Peste ținutul neamului moldav.
Sommer
De care altul aș putea să spun ?
Despot cartea a unit cu arma,
Cum indienii prin cuvântul „karma“
Renășteau întru sufletul străbun.
Ferencz
Dar pe popor el nu s-a sprijinit
Ca-n mercenarii ce l-au părăsit :
Când banul a ajuns tot mai puțin
În punga lor, i-au pus venin
În cupa sorții ca să piară
Nădejdea frunții de tiară.
Sommer
Tradiții de popor sunt mai presus
Decât nutrirea forței spre supus.
Viața lui Despot cu virtuți și tare
Mi-am propus spre consemnare.
Ferencz
Impunerea în țară a credinței Unitare
De către Despot a deschis
Vrajba în supușii de confesii Trinitare.
Sommer
Un tratat pe-această temă eu am scris…
(intră soția lui Sommer)
Ferencz
(indicând cu degetul pe fiecare)
Ca Sfântul Duh apari, copila mea !
Eu, Tată; Johannes, Fiu…Și-așa
Trinitatea-i într-o za !
Soția lui Sommer
(zâmbind nedumerită)
Se poate tâlcul vorbelor tale să știu
Spre a-nțelege dialogul vostru viu ?
Sommer
(către Ferencz)
De „tâlc“ nu e nevoie-n ce s-a spus,
Căci Dumnezeu acesta n-a propus.
Ferencz
Ce noutăți ne aduci ?
Soția lui Sommer
O întrebare,
Cu „gravitas dicendi“soțului meu.
Sommer
Ascult.
Soția
Fapta mâinii în tărie
Înalță omul cât e-n viață,
Ori după moartea sa e vie ?
Sommer
Când suflet, pasiune stau deoparte,
Oricare faptă seamănă a moarte,
Căci din mișcări mecanice răsar
Doar forme fade sub un ochi fugar.
Soția
Visat-am că am pus cu daltă
Pe un meșter să prefacă-n artă
Un munte care-mi sta în cale.
(către spectatori)
El mi-a spus atunci cu jale :
„Nu forma pietrei-i lucru sfânt –
Ea este oricum pământ.
Oricare semn rămâne-n suflet
De la om bun și bunu-i umblet“…
Sommer
Acel munte-i Dumnezeu,
Iar visu-n sine – Harul Său…

Actul VI
Scena 1
Sommer, bolnav de pestă, trăiește ultimele clipe solitar pe un pat.

Sommer
Acum un fragment din viața lumii
Spre ultim licăr se îndreaptă,
Simt cum Cel de Sus mâna-mi întinde,
Acum speranța mea îl conjură
Un mic răgaz să mai lase vieții cu care
M-am deprins în durere multă…
Mâna Lui îmi pare că nu pot să iau :
Înșelăciunea trupului simt cum
Mă îndeamnă spre acest gest
Ca să nu-și piardă din sine…
Cuvântul aș vrea să-mi prindă Zeul
Cărui serv am fost în viață,
Trudind în sânul unei nații
Puternică prin crezuri străbune.
(din culise se aude vocea lui Despot)
Vocea lui Despot
Cutumele acestei glii ce-am înțeles puțin
Vor dăinui multă vreme încolo
Fiindcă greu se schimbă o haină
Câștigată după grea sudoare.
La fel se păstrează și-o străbună limbă.
Sommer
(deschide ochii și privește în gol)
Limbă… Cuvânt… Logos divin…
Acestea toate le-am dorit lăsa
Ca moștenire printr-o școală
Asemenea cu școli de prin Apus.
(voce necunoscută din culise)
Vocea
Noutatea stearpă greu pătrunde
În conștiințele comode sau deloc
Când nu-i iubirea rădăcina
Cu sevă viitoarei vieți de bun soroc.
Sommer
Ce-i cu aceste vorbe ? Care-i noima lor
Și ce necunoscut le pronunță ?!
Vocea
Clipa din urmă îți arată
O tablă neagră de gândiri.
Fugind de trup, verbul se îndreaptă
Spre urechea ce păstrează amintiri.
Sommer
Sufletul meu în arca nemuririi s-a urcat
Și prin furtuni, liniștite ape, soare,
Lună plină, va umbla neîncetat.
Vocea
Rămâne acum să înfrunți
Marea odisee-a pomenirii…
Sommer
Las la capătul acestei peste,
Venită a mă răpune încet,
Încrederea în neam valah :
Din el am luat-o
Și-napoi i-am dat-o.
Vocea
Mântuit rămâi în orice vis,
Deoarece iubirea n-ai ucis !
(Sommer moare)

Scena 2
Interior de biserică în construcție

Doamna Ruxandra
De ce nu se aude nimic afară,
Iar înăuntru zgomotul doboară
Plăpânda ureche a celui ce ascultă ?
Meșterul
În interior e vraja limpede și luminată,
Căci nu mai poate ascultarea să se țină
Prea mult între ziduri simple :
Este un farmec tremurat în tâmple.
Doamna Ruxandra
„Extra ecclesiam non salus.“(24)
Acest edificiu va salva
Credința din țara mea !
(intră o fecioară)
Fecioara
(privind spre Doamna Ruxandra)
Când Vodă Lăpușneanu (25) s-a stins,
Ai vrut să fii iubire între inimi moi
Aprinse de un adânc mers al firii
Pe care moartea nu l-a așteptat,
Ci doar lumina semnelor
Întreținute-n dragostea de neam.
(privind spre boltă)
Nu mă-nclin spre-acel ce poate
Întoarce suferința și o moarte;
Nu vreau imagini din alt vis
Redând același paradis.
(intră un zidar)
Zidarul
Poate nu se luptă cu lumina
Patima cuprinsă între culmi târzii,
Dar dragostea se arată în decline
De vorbe pentru ziduri vii…
Doamna Ruxandra
Tu știi zidul să înalți și var
Să-ntinzi pe el, dar în zadar…
Zidarul
Cu varul și cu zidăria
Se poate umple visteria.
Domnița Ruxandra
Ești liber să crezi ce vrei
Despre muncă și câștigul ei.
Zidarul
Mi se rupe inima, iar mintea ce mai e
Când un rod nu umple orice mână,
Gândirea s-o aștearnă în vreo foaie,
Veacuri care vin s-o vadă stăpână
În case cu-amintiri în droaie.
Doamna Ruxandra
Mi-am dorit o Sfântă Precistă(26)
Prin sfânt lăcaș de piatră să mențină
Credința străbună pe o bună pistă.
(arătând spre zidurile bisericii)
E rostuirea Domnului în sine !
Meșterul
Sătul de toate caut tihna-n somn,
Ca moartea pietrei într-o mână vie.
Liber mă simt că am slujit un domn
Zdrobit de patima de glie.
Prin dalta mea și tesla dintr-un fier
Am revelări și amintesc trecut –
El viitor arată ca mister
Dacă adevăr va fi pierdut.
(intră un calfă)
Calfa
Gâtlejul mi-e uscat. Vinul ar dori
Cărare să-și găsească puțin
În loc de dragoste : el ar fi
Sărut odihnitor și lin…
Doamna Ruxandra
Dragostea-i vrednicia voastră ca bărbați.
Luați garafa, sorbiți cât veți putea :
Lumina vă e dar, iar dorul de ceva
Vă va umbri în toți ai voștri frați.
Calfa
De ce ?
Doamna Ruxandra
Pentru că „nu sunteți“ !
Calfa
Cum „nu suntem“, când piatra înălțăm ?!
Doamna Ruxandra
În acest mod nu înălțați nimic,
Căci e lumina oarbă și temeiul orb
Când nu vă detașați de zidul inimic.
Calfa
Rostirea asta n-o-nțeleg.
Doamna Ruxandra
Modelatorii pietrei, pietrei vor rămâne
Cu sufletul pe veci legat
De anemii și de blesteme,
Pe care robii mâinilor nu le vor ști.
Calfa
Dar temelii viitoare din vechi ruine
Sporesc imaginea în care se vor arăta
Ca amintiri de străvechi destine,
Încercând prezenta lume de-a salva.
Doamna Ruxandra
De așa scorneli nu-mi pasă când piatra
Stă peste un domn zdrobit de vanități.
(intră un fecior de Curte cu o carte în mână)
Feciorul
Mama mea e poate o icoană, iar eu
Nu vreau decât iubire întru Dumnezeu
Să pot păstra pe mal moldav.
Doamna Ruxandra
Cartea te va ține-n fire brav.
Fie iertat orice gest și consimt spre durere
Punerea-n zid a ceea ce este în suflet.
Mi se arată lividă fața pietrei, avere
În mâna celui perfid și slab în umblet.
Feciorul
E cartea temelia cea mai fermă de durat
Și în păstrare îi urmează minte,
Nu gura care-aruncă ce-a mâncat
În pântecul deprins cu linte…
Meșterul
(către calfă)
Văd în zidire iertare la vină !
Varul e viu fără față-n ruină.
Mîna mai grav se așează pe porți
De restriști moștenite ce porți.
Calfa
Meștere, ce eu fac mă va ține acasă,
Cu femeie și plozi, cu iubirea ce-apasă
Mai greu când n-o știu hrănită de muncă.
Pîinea e cea care viața descurcă !
(intră un drumeț)
Drumețul
(desface un pergament și citește)
„Suport suferința ce mă trece –
Astfel moartea poate fi ușoară,
Văzând cum se naște fiu din fecioară
Să izbăvească neamul rece.“
Meșterul
Cine ești, drumețule ? Ce vânt te îmbie
Pe acest meleag din care anotimpuri
S-au deșirat cu multe vieți în vijelie ?
Drumețul
Sunt un renegat cu rost în noi timpuri :
Un semn adus de la înaintași cuminți,
Care-au iubit pe buni și răi din ginți
Cu brațele într-un folos de fapte,
Mai bune sau mai rele-n zi și noapte.
Doamna Ruxandra
Povara de care amintești noi o purtăm
În inimile noastre drept simbol,
Ori „semn“, cum zici, s-o arătăm
Neamului creștin fără ocol.
Drumețul
Pe aici vor trece mereu lumi amestecate,
Iar fericirea trudei va fi redusă-n toate.
Doamna Ruxandra
Să ne rugăm bunului Dumnezeu,
Eliberare să ne dea din lutul greu.

SFÂRȘIT

(MCMLXXXIX – MCMXC)

ooOoo

Note și comentarii

* Elegia V, Către Ioachimus Prudentius, Despre numele nou al lui Despot. Fragment din original.
1. După ce a cucerit tronul Moldovei, Despot (pe numele adevărat Iacob Eraclid), descindea dintr-o familie princiară, după cum pretindea, din insula Samos (Grecia), și-a schimbat numele în Ioan conform unei tradiții vechi.
2. Glogavia (Glogan), oraș în Silezia (Germania), pe râul Oder de unde a venit Ioachimus Prudentius.
3. Elba este fluviu în Germania, țara de origine a lui Johannes Sommer.
4. Marea Neagră a fost numită la început Axeinos Pontos (Marea Neospitalieră) din pricina furtunilor și a cerului întunecat, dar mai târziu, prin antifrază, pentru a căpăta voința divinității sale, a fost numită Euxeinos Pontos (Marea Ospitalieră).
5. Poruncile divine date evreilor, prin Moise, au fost scrise pe table de piatră și păstrate ca legi sacre.
6. Abraham, patriarh al evreilor, s-a numit la început Abram, dar după legământul cu Dumnezeu, a primit numele Abraham.
7. Iacob, patriarh al evreilor, după victoria în lupta cu îngerul s-a numit Israel.
8. Titlul de Pontifex Maximus a fost preluat de ierarhia creștină și, din sec. VI d. H., l-au purtat papii de la Roma.
9. Biserica romano-catolică a avut patru papi cu numele Sergius. Aici e vorba de Sergius I (1009-1012) care, înainte de a ocupa scaunul papal se numea Bocca di Porco.
* Elegia V, Către Ioachimus Prudentius, Despre numele nou al lui Despot.
10. Unde sfârșește medicul, acolo începe poetul (lat.).
11. Pentru Școala creată, să ne bucurăm !(lat.). Aluzie la Școala latină de la Cotnari.
12. La început era cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era cuvântul (N.T., Ioan, 1,1).
13. Despot-Vodă pedepsea cu spada adulterul săvârșit atât de bărbați, cât și de femei.
14. Mai bine să nu știi un lucru, decât să-l înveți prost (Publius Syrius).
* Elegia II, Către principele Despot.
15. Fii sănătos, cântăreț liric (lat.)
* Elegia I, Curriculum vitae.
** Ibidem.
*** Ibd. (Mărturie semnificativă pentru activitatea poetului Sommer care glorifică faptele domnitorului și instruirea elevilor la Școala de la Cotnari).
16. Lusinius a fost otrăvit de boierii moldoveni din pricină că acesta era un pion al expansiunii credinței protestante în lumea ortodoxă moldoveană.
* Elegia IV, Despre sărbătoarea Bobotezei.
** Ibidem.
17. Fragment din Sonetul 137 de Petrarca.
18. Vornicul Moțoc, tatăl Anei, dorea căsătoria fiicei sale cu Despot. Despot era logodit cu fiica nobilului polonez Martin Zborowski.
* Elegia X, Despre bibliotecă și despre școala instituită. Referire la Biblioteca de Curte, începută dar neterminată, de la Suceava.
** Ibd. Soliman II Magnificul a domnit între 1520-1566 și a fost cel mai celebru dintre sultanii turci. El a cucerit Ungaria, expansiunea sa în Occident a fost oprită sub zidurile Vienei.
*** Ibd. Matei Corvin, rege al Ungariei (1458-1490); la curtea sa au înflorit literele și artele.
**** Ibd. Versuri care atestă funcționarea Școlii de la Cotnari și scopul învățământului latin urmărit în acest lăcaș de cultură. „Graiul ausonic“ este derivat din Ausonia, numele Italiei meridionale și sudice.
***** Elegia VI, Către Demetrius, Despre pregătiri de război.
****** Ibd. Versurile relevă presimțirea uzurpării tronului lui Despot.
******* Ibd.
******** Ibd. Răsturnarea domnitorilor prin crimă sau trădare este un act care nu e specific valahilor, ci întregului ev mediu european.
19. Toate cele omenești atârnă de un fir subțire, și ceea ce a fost puternic se prăbușește deodată (Ovidius, Ponticele)
20. Cauzele mici răstoarnă lucrurile cele mai mari (Tacitus, Anale)
21. Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (N.T., Matei). Expresia latinească.
22. Idem. Expresia greacească.
23. Referitor la otrăvirea episcopului Lusinius.
* Elegia I, Curriculum vitae (Vv.83,84)
** Ibd. (Vv.105…114)
*** Ibd. (Vv.202…208)
24. În afara Bisericii nu e nici o salvare (lat.)
25. Alexandru Lăpușneanu, domnitor moldovean renumit pentru cruzimile sale.
26. Biserica Precista Mare se află în municipiul Roman din Moldova.

ooOoo