Grand Palais- Comori Scufundate

Paris-Ianuarie 2007. Este ora 14, cer plumburiu cu pescăruși ce zboară jos peste malurile Senei, zgribuliți de frigul iernii. E ora faimoasei supe de ceapă servită fierbinte în bistrourile pariziene.
La Grand Palais se stă la coadă în ciuda frigului. Un afiș mare te îmbie la cercetare: "Trésors Engloutis d'Egypte". Mă așez în rând aruncând priviri curioase spre publicul avid de aventuri arheologice. La 14.30 am capătat 2 bilete și o broșură colorată care ne pune imediat în temă.
In ultimii 10 ani arheologul francez Franck Goddio a descoperit în portul
Alexandria și în laguna Abukir(in delta Nilului) vestigii egiptene datând din sec 7BC și până în sec 8AD. Folosind cea mai sofisticată tehnologie subaquatică echipa lui Goddio reușește să localizeze statui monumentale, obiecte de cult și casnice îngropate în nămolul marin.
Echipe de scafandrii, arheologi și tehnicieni au petrecut luni de zile prospectând comorile scufundate ale faraonilor scoterea lor din adâncuri cerând ani de munca și efort. Dar iată și răsplata: o expoziție spectaculoasă (cea mai semnificativă permisă de guvernul egiptean) conținând aproximativ
500 de obiecte ce revocă istoria Egiptului între ultimii faraoni, în paralel cu Alexandru cel Mare (fondatorul Alexandriei-331 BC), cuceririle elene, Imperiul Roman, Bizanțul și Islamul în plină dezvoltare..

Asistăm la o rară, multiplă întâlnire a unor culturi și religii sigilate de apele tulburi ale Nilului la vărsarea sa în mare. Temple, palate regale,locuințe și instalații din porturile Alexandriei, Heracleion si Canopus dispar înghițite de apele Mediteranei, în urma unor cutremure, acum circa 1200 de ani. O parte a expoziției
expune obiectele vieții cotidiene aduse la suprafață: unelte, vase, scule de pescuit, de scris, monezi grecești, romane, bizantine, arabe, conteinere de parfum, etc. O altă parte este dedicată artei statuare egiptene.

Canopus

Dupa legendă, Canopus era căpitanul vasului lui Menelaos, regele Spartei. Mușcat de un șarpe veninos este înmormântat lângă canalul vestic al Nilului și în onoarea sa așezarea vecină de pescari capată numele de Canopus. Vestigiile găsite la Canopus sunt răspândite pe o rază de 2 km mai ales în regiunea Serapeum în jurul unei manastiri creștine numită Metanoia. Goddio procură aparatură capabilă sa "vadă" prin sedimentele marine.
Trei ani mai târziu echipa sa scoate la lumina magnifice fragmente arheologice. Ne atrage atenția o superbă statuie din granit negru. Este Regina Arsinoe II, îmbrăcată în hainele Afroditei cea din legendele grecești.
Un efect de transparență lasă să apară liniile superbe ale corpului zeiței parcă ieșind astăzi proaspată, din valuri și spumă.

Heracleion

O magnifică statuie Isis, regina ptolemeică deghizată în Hapy zeul Nilului ne intâmpină în prima sală a expoziției. Cu 5,4 metri în înalțime, zeul în mers apare majestuos purtând în brațe o tavă cu ofrande în
coșuri ce abundă cu pâine și fructe. Pe cap Hapy poartă o perucă din planta papirus simbolul Egiptului de jos. Un exponat deosebit de interesant este Stele (piatră cioplită cu text hieroglific) provenind din Heracleion 380BC, extrasă intactă ca în ziua în care a fost depusă în orașul de pe malul Nilului.
Scufundătorii lui Goddio extrag în mai 2001 această placă de granit de 2 metri inălțime, în greutate de 4 tone, replica unei stele similare descoperită anterior la Naucratis.
Textul cioplit este descifrat de egiptologul Jean Yoyotte: e vorba de taxele vamale percepute de faraonul Nectanebo-I de la comercianții și marinarii greci ai epocii.

Alexandria

Capitala dinastiei ptolemeice, Alexandria reprezintă unul din cele mai mari porturi în nordul Africei. Acolo se aflau: celebrul far al orașului, biblioteca sa faimoasă , palatele regale ale Cleopatrei, enormul templu dedicat lui Serapis și sanctuarul lui Isis, toate răspândind renumele orașului în lumea antică.
Dupa 9 ani de prospectări și 11000 de ore de plonjări submarine echipa lui Goddio reface harta completă - Portus Magnus- combinând fotografii din satelit, cartografie marină, datele unui magnetometru pus la punct
de CEA (Comisia pt Energie atomică) special adaptat pentru studiul maselor scufundate, dar și compilând scriierile lui Strabon care descrie Portus Magnus ca suma a mai multor porturi dispersate în Deltă.
Condițiile sunt extrem de dificile deși adâncimea apei nu trece de 10 metri. Poluarea, curenții marini, turbulența,limitează vizibilitatea scafandrilor la 50 cm. Si totuși, unul după altul minunile submerg din
străfunduri. Trupul unui sfinx cioplit în quarțit ne așteaptă sub ape din anul 700 BC. De dimensiuni colosale a necesitat vaste lucrări submerse pentru extragearea sa din adâncuri. Fotografiile luate în apa verzuie ne taie răsuflarea. Tot din granit negru datând din dinastia 30 ne întâmpină capul unui faron cu fața destinsă, privind spre noi cu o curioasă transparență.

Arte Povera și Noul Realism

Ne atrage un afiș anunțând expoziția unor paralele între Matisse și Rouault. Unde? Muzeul de artă Modernă al orașului Paris. Luăm metroul până la stația Iéna. In muzeu e cald și fotografiatul e permis. Matisse e slab reprezentat, Rouault mi se pare trist cu linile sale dure și culorile primare, depresive.
(Minunate sunt editiile de lux pentru "Les Fleurs du mal" cu desenele lui Matisse datând din 1947.)
Dar ce surpriză în continuare.. sala Andre Breton cu portretul său executat de Giorgio de Chirico, tablouri de Picabia, românul Victor Brauner, amintindu-ne de efervescența anilor inovatori dintre cele doua războaie mondiale, culminând cu marea expoziție surealista din anul 1938. Mai departe pătrundem în sălile lui
Pierre Restany (Noul Realism) și Ben & George Brecht (Fluxus Movement) care in anii 1960 descopereau "noi metode de percepție a realității". Este perioada în care artistul părasește mediul tradițional: pânza, uleiul, bronzul, ca să descopere noi legături între viață, materie și artă. Apar, folosite în construcții
hibride obiecte de uz zilnic, piele, sticlă, neon sau țevărie trivială, metale găsite pe străzi, jucării stricate, ceasuri, flașnete sau trompete dezmembrate.. Descoperim montaje multicolore pline de mesaj și umor.
Arte Povera este un dialog între cultura și natură. Dar sărăcia de mijloace, lipsa de noblețe a mediului este o formă de artă? Sofisticarea este o garanție a valorii? Nu neapărat. Giovani Anselmo ne propune un bloc de beton care înfulecă cu poftă o cărămidă fărămițată, plină de panică.
Mesajul e simplu și ne induce o sinceră spaimă: angoasa devorării propriului nostru eu. Yves Klein aplică pe un trup de plastic fosforescent un mov incredibil de strident, dureros, greu la privit. Sunt culori care nu există în natură, artificiale, sintetice după cum evoluează societatea modernă. Robotizarea și mecanizarea sunt sugerate în construcția lui Luciano Fabro "Euclide". Mario Mertz construiește un igloo de tablă acoperit cu saci de plastic plini cu pământ, tuburi de neon, baterii, sârme electrice -o semisferă organică sugerând bordeiul unui locuitor nomad al planetei. Intre spiritul simbolic și proiecția petelor de lumină de neon albăstrui există o legatură armonică:
seria Fibonacci care descrie dilema între forță și expansiune.
Ce distanță uriașe parcurge arta secolului XX, între tabloul lui Chirico din 1920 " Melancolie ermetică" în care artistul (figurat în chip de de bust roman) meditează din planul doi al unei mese de lucru dominată de un compas și o pendulă (simboluri ale spatțului fizic-temporal), și lucrarea lui Ben "In the spirit of Fluxus".
Toate barierele sunt dizolvate aici, e timpul adaptării și a participării la guerila anti-socială, anti-industrială, societatea de consum e ridiculizată, anexată gestului creator.

Intr-un dulap deschis larg ca o valiză, Ben instalează obiectele de consum ale existenței dar și un creer devorat de viermi, oglinzi care reflectă neantul, haosul sistemului organizat..
Fiecare obiect este etichetat, codat, tabulat într-o ordine obsesivă. Arta ne apare ca o strategie a gândirii, vizualul nu mai este suficient în aprecierea frontală a operei de artă, e nevoie de pregătire intelectuală,
de participare ..

Anii 2000 sunt reprezentați de inovații în tehnica fotografică, showul digital, cercetări în pictura acrilică și medii mixte în care exceleaza tineri artiști ca: Bernard Frize, David Weiss, Ange Leccia, Claude Leveque, Niele Toroni, Gergard Richter. Spectatorul este instruit într-o nouă optică, o nouă viziune, el este invitat să participe activ la fenomenul cultural. Ne regăsim acolo, în neconvenționalul creeativității moderne. L-aș
cita pe Kundera care însărcina arta cu "o etică a esențialului", cu datoria de aproduce frumosul cu reală pasiune, aspirând la valori estetice capabile să reziste mult timp după dispariția artistului.

Canibalism și artă primitivă

Președintele Chirac a avut viziunea unui nou muzeu care să aducă Europei din cultura puțin cunoscută a unor artiști neoccidentali. Arhitectul Jean Nouvel pune pe roate clădirea high-tech, care va găzdui nenumarate opere de artă (grație sutelor de donatori și colecționari) din Africa, Oceania, Asia și America centrală. E muzeul Quai Branly situat la doar câteva sute de pași de Tour Eiffel, pe malul Senei. E un sanctuar al artelor primitive dar și un pod între două lumi atât de diferite. Estetica exponatelor
și arta prezentării lor sunt frapante. Tehnicile de iluminare, ventilație, filtrarea luminii naturale întrec orice închipuire. Peretele nordic e verde și viu, copleșit de vegetație care crește vertical, o inovație franceză recentă.

O parte specială e rezervată instrumentelor muzicale,în sute de forme și structuri, de la fluierul simplu și până la complexe marimbas sau tobe africane de dimensiuni enorme. O altă aripă a muzeului se ocupă de relația interactivă în multimedii: muzică, dansuri, tatuaje, holograme și proiecții 3D, nenumărate ecrane ne fac cunoștiință cu atelierul, satele creatorilor, dansurile lor, viața tribală, relațiile cu lumea, incompasând 3/5 din glob.
Trecerea prin săli este acompaniată de sunete și voci-ecou al habitatului natural al artistului: ciripit de păsări, bazăitul insectelor, picăturile de ploaie pe acoperișul colibei africane, foșnetul junglei aborigene.

Remarc: Ekotame - statuia unei femei din Nigeria, sec 19- un obraz alb contrastând cu corpul acoperit de tatuaje verzi, intricate, în mână având un coș din impletituri delicate sugerând paiul. Regina din Camerun, statuia așezată a unei zeițe de teracotă purtând o cupă plină cu fructe. Luptatorul canibal Kambot -Papua, valea Sepik, prezentându-și armele și scutul din os intr-o poziție de repaos. Tin Dama - o mască rituală din Noua Guinee din sec 19 - oase, dinți și păr de porc, pene și scoici într-o deplină armonie amintind misterul și transa dansurilor rituale. Sanzas- instrument african de o emoționanată polivalență sonoră. Tambour din Rio Nunez- Guineea- tobă din lemn și piele pigmentată, depusă pe un postament antropomorf din lemn negru sculptat.
Apouema - mască din lemn și fibre din Noua Caledonie având barba și părul realizate din cuiburi de termite, ca o gorgonă meduza ivită din altă lume.
Muzeul ni se dezvăluie ca o intersecție a unor culturi și popoare puțin cunoscute nouă. Este marele lui merit, de a aduce tradiții și culturi îndepărtate în plină inimă a Parisului. Mă intorc cu gândul la Picasso, Breton, Appolinaire ,Gaugain .. cei care au reformulat arta secolului XX profund influențați de capodoperele africane și oceanice. Conceptul de frumusețe estetică este modelat permanent de dialogul continuu între
prezent și trecut.
Intre miezul Europei și lumi neștiute trecătorului flămând de cunoaștere.

Foto: Autorul