În cerul de-oțel
Se țes fire de ger.
Ninge tăcut,
Monoton și stingher,
Fără scop,
Fără țel.

Stele căzânde de gheață și frig,
Fulgi mari de cristal criogenic
Se preling printre falii de timp.

Sub a lor greutate
Arborii cad,
Se prăbușesc
Fără zgomot
În abisuri de neant,
Pentru că
În singurătatea pădurii
Nu-i nimeni prezent
Să-i audă,
Să-i vadă,
Să-i simtă murind.

Departe,
În oraș,
O singură palmă aplaudă
Baletul efemer al vieții mondene,
Exaltând
Monotonia zilnică
A pulberii de stele
Cernută prin sita timpului.

Și ninge prin întregul univers...

________________________________________

Koan = poveste, dialog, întrebare sau afirmație în budismul Zen care conține noțiuni ce sunt inaccesibile înțelegerii raționale dar care pot fi accesibile percepției intuitive.