Djamal, cred ca ai mai putea lucra un pic la acest poem. Ai o repetiție a cuvântului "parcă" înspre final. Nu l-aș folosi, oricum. Orice afirmație e mai puternică expresiv fără el. Și nu se înțelege cine este el din versul "parcă-l văd" în condițiile în care două versuri mai sus ai scris "parcă zăresc în el" el fiind zidul. Pari să vorbești fie de zid fie de copilul ce ai fost. Apoi cuvintele "sunt niște" sunt inutile. Uite ce îți propun eu: în fața mea scaune mari și goale mândre de pielea lor de trupurile ce li s-au așezat în brațe sprijinite de zid alb atât de alb încât zăresc în el palme mici de copil îl/mă văd întinzând mâinile spre mine Sigur, aceste versuri pornesc de la supoziția ca în final mâinile aparțin copilului ce-ai fost și nu zidului. Modifică tu așa cum ai intenționat.