Pomii își ucid singuri norii.
Le umplu umbrele cu frunze uscate
Să nu mai poată trece prin cer
Decât târându-se pe coate.

Am lăsat intenționat pasul în urmă
Dezlipit din talpă, în formă de fier.
Abia am ucis câteva guri de aer
Și pomii și-au scuturat toamna în el.

Chiar și marginile lumii de-apoi
S-au umplut de frunzele moarte.
Era să cadă alunecând peste ele
Vreo două comete pe spate.

Așadar, sunt prea mulți pomi!
Și toamna aceasta este prea lungă.
Altfel nu se explică cum norii
S-au umplut de a frunzelor umbră.