Psalm pe cale de a dispărea

imaginea utilizatorului lucian

Sufletul meu este plin de dinți.

Îl simt suferind de durerea munților.
Când se încleștează cerul și pământul
Asfințiturile îi stau întinse în iarbă.

Mâine voi împărtăși eternitatea.
Voi străbate valea roșie înainte.
Pașii mei vor pierde umbra.

O mreajă voi pune în apus,
La podul de fier.

Soarele înfometat
Înainte de înnoptare
Aștepta-voi să muște,
Vorace lăcustă.

Umbra plopilor se leagănă.
Corbii pământului sunt
Dinții sufletului meu.

Comentarii

Lucian, ai un pic de cizelat la acest text. În titlu "psalm în curs de dispariție". În versul 1 ai omis o literă. Apoi, "durerea munților" mie mi-ar place să fie mai specifică, personifică-i, dă-le dureri de dinți, splină, cardiopatie ischiemică, etc. Mreajă? Hmmm. Umbra plopilor se leagănă de milenii în realitate și în poezie. Rupe-o, despic-o, supune-o! Două genitive în ultimele versuri... De ce nu "corbi de pământ/ dinții sufletului meu" Ah, iată și o repetiție, suflet în primul și ultimul vers. Sunt curioasă despre ce pod de fier e vorba... Cu drag, /O\

multumesc Oriana. voi reveni cu mai multa atentie. Promit!