Scriitura ta mă duce cu gândul la Interpretul grec al lui Max Davidson și la alte scrieri de genul acesta. Acel "Sir" folosit de doamnele de înaltă clasă pentru a nuanța importanța lor în societate, folosit în mod abuziv pentru a arăta linia valorică a "femeii culte" îmi dezvoltă o imagine ideală pentru o lume aparte. Cu voia autorului las o scenă dintr-un roman: Un conflict iscat între doi bărbați la care asistă și-o doamnă cu marafeturi de înaltă societate. În momentul în care cei doi bărbați ajung să se bată în parte pentru un subiect pus în discuție; unul dintre ei îl lovește pe adversar cu un tablou direct în cap făcându-i "guler" acea pictură, intervine și doamna: " Sir, nu credeți că ar fi mai indicat să vă dați tabloul jos de pe cap? Nu vi se potrivește, Sir!" Vă mai citesc. Mi-a plăcut.

l-am citit dimineata, in graba, ce-i drept, si am ramas cu senzatia de...ceva nou, ceva cunoscut, ceva albastru. Mi-am zis ca trebuie ma intorc la el in liniste. Acum e liniste. Imi place jocul vocilor, crestera lor in intensitate. Femeiea din prima strofa - chemand, jucandu-se, constienta de ea forta fragilitatii ei ("numai vedeți piciorul acesta cald, ca de mânz, cum sună /și-adună cerbii în sângele lui, bărbații în glumă-i sugrumă"), seamana (putin) cu Fata cu sosete de diamat, da, asta era acel deja-vu care m-a urmarit. Pote ca si culorile de fond ale tabloului m-au dus intr-acolo, plus papadiile si... microbuzele. Drept e ca bicicletele sunt mai en vogue... De la "ție, femeie, ah, femeie, cum îți ticăie sânul!" Dorin face o volta si ne arunca intr-o lume a de simbolurilor masculine, usor caricaturizate, doar atat cat sa dea bine, zic eu, mai ales daca stai sa le pui in cumpana cu "provocarea". "iar mie, vai, îmi bubuie tâmpla, îmi crapă ochii când treci, supergrozav, pe retină și scuturi alean, în afară, un balon de săpun, ba un moft, o jivină atunci trec la atac, sunt din nou un roman cu roșu canaf, în sandale sunt dac, dârz, cu bustul uns cu miere și lapte o armată întreagă de romani și de daci, sfâșiindu-se sub surâsul tău veșnic în care se coc evii și sunetul cornului de bizon sub care urlu, da, acum urlu, în lună, ca un lup, s-o sfâșii, cazon," pana aici zambeam...finanul, insa, m-a trezit ca un dus rece. Si nu din pricina tonului grav, ci fiindca mi se pare abrupt in comparatie cu dezinvoltura de pana acum. Iar tu stii sa spui si lucruri grave cu multa, multa dezinvoltura. Drept pentru care mi-am pus penita in buzunar si-mi cer iertare pentru aceasta firava incercare de comentariu literar!