Virgil -
lumînarea uitată
o grămadă de sîrme afumate
un cocoloș de ceară
strivit din nevoia pură de a strivi
amprenta unui călcîi de cizmă
sau poate o mușcătură obtuză de fiară
pe trupul siluit de lumînare uitată
în ploaia de care se dezbracă cerul
încet ca de o pelerină cenușie sfîșiată
brațe oarbe nesățioase
copaci înfierbîntați
în așteptarea chinuitoare aburindă a verii
Poezie:
Comentarii
niculescu -
"brațe oarbe nesățioase" - destul de reusita imaginea, probabil, sustine intregul poem cu respect Ion Nimerencu
hialin -
Primul vers mi se pare in plus. Doar aduce un element in decor, total amorf, pare lipsit de insemnatate, logica... As cauta un substitut pentru "cocolos" deoarce cred ca prin sine cuvantul "cocolos" creaza un efect sonor nedorit. Mai mult, cred ca se poate gasi ceva mai... poetic. E aruncat in fata, fortat... Apoi "brate oarbe nesatioase" as renunta la "nesatioase" pentru ca este un superlativ stilistic care creaza un efect de neconcordanta intre superlative stilistice. Adica bratele oarbe... suna bine, cand adaug nesatioase apare senzatia ca orbirea eset in starnsa legatura cu satietatea. Mi se pare ca este iesit din context. Mi se pare foarte sugestiv versul trei prin ideea lui si imi place constructia din : "în ploaia de care se dezbracă cerul încet ca de o pelerină cenușie sfîșiată". Ialin
Younger Sister -
Poem de stare tremurat între înalțare și umbră, în lumina acestei lumînări cu bătaia acum aproape de stingere acum gata să izbucnească din nou, precum fărîma de viață din inima aflată în așteptarea acelui ceva menit viața să o preamărească, aproape de Rilke, inedit totuși prin forța imaginii, prin străfulgerea nervului optic cu impresii fugare. Cocoloșul de ceară, urmă fină de umor ardelenesc, ca și cum poetul ar vrea să se apropie de cititor, spunîndu-i (LA URECHE) la urma urmelor un boț de ceară sîntem toți.