Lentib -
undeva sus pe metereze
un călugăr ține soarele între degete
modelând din argilă un tigru
sub pământ soldații necunoscuți din galerie
încep să se miște
le e frig
au mai îmbătrânit cu o iarnă
le bat inimile ca niște clopote înghețate
trupurile încolțindu-le-n armuri
de unde atâta bogăție în arborele paranoia?
toți tiranii lumii și-au luat supușii în mormânt
soții și ibovnice cu fața cernită de cenușa vulcanului
corăbii întregi prinse de o banchiză a nopții
orașe scufundate într-un potop laic
cel mai mare tiran e timpul
simți?
ne trage pe toți de păr
ne frânge oasele
ambalându-le în cutii
ne împăturește precum cămășile
doar coiful tău de oblio se încăpățânează
să înmugurească într-un zigurat
ca o coroană de rege aztec
Poezie:
Comentarii
bobadil -
O viziune asupra unei lumi pierdute in multe batalii, o aura a zadarniciei, o balanta inclinata catre mistic dar care cantereste un soare laic, un echivoc care reuseste sa te faca sa te reintorci asupra acestei lecturi de mai multe ori. Remarc tropii asezati la locurile lor, fapt mai rar intalnit (cel putin de subsemnatul) si care mi-au facut lectura cu atat mai agreabila. Nu stiu daca chestia cu oblio pe final e foarte potrivita (pe mine m-a scos un pic de pe directia initiala a lecturii, cred ca mergea doar "coiful tau"), dar una peste alta, semnez cu o penita de apreciere acest text bine inchegat. Batalia s-a incheiat, uite cum religia intoarce capul in partea cealalta. Felicitari. Andu
Lentib -
Andu, ziua de azi a început frumos pentru mine datorită peniței tale. Este adevărat că timpul ne macină trupurile, dar dacă îl vom înfrunta prin creație și iubire e posibil să-l învingem... Mulțumesc