-1

imaginea utilizatorului Kranich
noaptea, dintre lumânări

vântul va sui valvârtej coaja trupului
o va roti într-un fluier
va cânta stârnind viermuială
trei scaune sub fluturele înfipt

pisici arcuite prin colțuri
cineva le-a trimis sub omul răsturnat în copaie
să devină strigoi
ușa deschisă
dincolo poarta spre satul pustiu

stau în prag să-l păzesc
leg vorbele cum ața leagă picioarele
bagă de seamă
să n-o dezlege vreo muiere s-o fure

bocetele se trântesc de pereți
scurmă în var
tot mai frig lângă piatră

nu va mai rătăci să cheme din case
nuuu
a mai murit un bătrân
poate urca

în grădină copilandru cu
mere agățate de ramuri

Comentarii

Un poem scuturat de toate scoriile balastului lexical, clar - de o simplitate la care nu se-ajunge ușor. Am remarcat versul "tot mai frig lângă piatră", care, alături de priveghi și strigoi, induc imaginea nopții de noiembrie - când "vântul va sui valvârtej coaja trupului" și a copilandrului cu mere, atârnând de ramuri. Între moarte și copilărie, între lumânări și bocet, o întreagă mistică(populară) a "făcăturilor" ce pare a extrage vraja dintr-o lume a umbrelor. Remarc acest text ca fiind unul realizat. Cu amiciție,

nelu jorz, multumesc frumos pentru a doua interventie si pentru penita. cu prietenie, kranich