În barca aceasta
găurită până la probabilitatea inexistenței
am urcat știind dintotdeauna
că voi ajunge la mal.
Pe cei care nu îi îneacă cerul
nu îi va îneca nici apa.

Am primit în dar două mâini
în mâini două vâsle
și-o ispită:
să nu mă tem.
Din ea mi-am zămislit apoi singură
pietre care să cerceteze
adâncul apei.
Sfârșitul ei n-are glas
sau poate
numai cel care sfârșește îl poate
auzi.

Vâslesc la o singură vâslă
și totuși
barca înaintează.
Încotro?
Nu mă întrebați! Pentru a răspunde
voi fi nevoită să cobor
prea devreme.