Virgil -
...
ne agățăm de titluri sufletele
ca de niște torace din fier
pompînd în ele gaze nobile ucigătoare
cu emfaza unei fanfare mute
trecem prin același loc
de două trei ori
revendicăm teritorii dureroase
în săli de așteptare
lipsite de nume
învățăm pe de rost statistici
cu plăcerea cu care numai minciuna
stimulează endorfinele
mimăm corpuri inerte
în orgii de lapsus
cercul devine tot mai strîns
în jurul nostru
sacrificăm complemente conjuncții
sintagme întregi
atribute
sunete
pentru a reuși în mod sublim
să nu spunem nimic
Poezie:
Comentarii
Oriana -
Deprimant text. Iar versul "în orgii de lapsus" sună aiurea și descurajează exact acolo unde începe poezia: cercul devine tot mai strîns în jurul nostru sacrificăm complemente conjuncții sintagme întregi atribute sunete pentru a reuși în mod sublim să nu spunem nimic
Virgil -
iar daca e deprimant este asta un defect? poate nu reuseste sa fie deprimant destul? nu?