E albă ziua încercuită-n vulturi
E viața ca o pradă, la prădat
Și moartea care vrei s-o scuturi
Puțin s-o mai amâni pe altădat.

E visul ce pe sine se visează
În somnu'-nnoptat-n zbor de mierle
Cu gândul care-n gânduri se fixează
Un lanț de gâtul timpului cu perle.

E noaptea, mătase-n falduri ruptă
Pornită să se întindă peste lume
Cu nemurirea, de moarte-ntreruptă
S-așeze apoi durerea vieții-n glume.

E iubirea îngălbenită-n jurăminte
În anotimpurile scurse-n sânge,
Promisiuni uitate de-a valma-n cuvinte
Când lacrima ploii pe obraz se frânge.

E tot cea fost și nu mai este-n gânduri
Cuprinsul de iubire și dragoste pierdută,
E chiar nimicu-n casa lui de scânduri
O stea cazută-n cenușa vremii absolută.