camerele noastre pâlpâie noaptea în depărtare
ca două zaruri fosforescente
aruncate la marginea lumii

ziua ține cât putem avea ochii deschiși
o mulțime de figuri grotești
joacă paintball pe banchiză
se ascund după zidurile noastre
care se colorează treptat
devenind un cub al lui rubik
te rog nu închide ochii!
când se va termina vopseaua
vor intra după noi
să ne golească de roșu