dragoste

imaginea utilizatorului Sancho Panza
respirări II

atât de aproape încât
uneori
orice cuvânt
poate fi spulberare

atât de departe
încât
abia auzim
cum murim.

Comentarii

no ofense

dar scriai mult mai bine înainte de a lua sabaticul. astea sunt încercări modeste a la cafeneaua literară, noi vrem mai mult!

fara nicio legatura cu

sabaticul...
imi pare rau ca provoc dezmagiri :)
"noi vrem mai mult!"...ei, partea asta imperativa chiar m-a facut sa rad.

multulesc de popas

Cristina,

in ultimul timp, cel putin, mai degraba el ma manuieste pe mine... :)
multumesc.

o

respirare suavă. o singură observaţie: parcă nu sună bine rima (involuntară?) din final: "abia auzim/ cum murim". compară cu "abia auzim/ cum se moare...". sau cam aşa ceva.

Se pare

ca incepe o limpazire a apelor...Si G. a fost doar o treapta (ultima?)

Părere

Adriana, eu zic că e un text destul de modest pentru cineva care are cerinţe mari de la alţii şi exigenţe de tot felul. Există, într-adevăr, micropoeme, care reuşesc să concentreze în câteva vocabule forţă explozivă, dar, din păcate, nu e cazul aici. Aduce, aşa cum a zis un coleg mai sus, mai degrabă a simplu exerciţiu.

O părere onestă de cititor
Bot Eugen

exigentele mele

Eugen, multumesc mult pentru sinceritatea opiniilor, dar simt nevoia sa fac o precizare:
in ultima vreme, conceptia mea actul creatiei in general si despre poezie in particular s-a schimbat. si am ajuns la concluzia ca, daca nu ne asumam astfel de exercitii, pe care le-as numi "exercitii de limpezire", intram pe un drum infundat.
nu pretind ca textul de mai sus e unul intru totul reusit, din punctul de vedere al cititorului... mai degraba, e unul indraznet din perspectiva autorului.

de asemenea, s-a schimat si grila "exigentelor" mele...:) dovada ca, un timp, nu am intervenit sub alte texte. probabil ca o voi face de-acum incolo, am astepat, insa, ca "limpezirea apelor", cum a numit-o domnul Gorun, sa se infaptuiasca.

daca as fi putut sa-l incardez la "jurnal", acolo ar fi aparut...din pacate, nu exista categoria "jurnal poetic".

inca o data, multumesc.

domnule Cristea,

nici nu sesizasem rima. :(
da, propunerea dvs. ar salva forma, dar ar schimba intrucatva sensul. acel "murim" se refera (mai clar, cred eu) la doi, nu la umanitate in general.

va multumesc pentru cuvinte, sincera sa fiu, am pus textul o data, apoi l-am sters...pe urma l-am repostat... :)

zic și eu

frumoasă imagine, concentrată... sigur sunt un adept mărturisit al scrierii minimaliste. apropiere-depărtare, facere-desfacere însă ceva totuși scârțâie aici. cele două strofe ar dori, cred eu, să sublinieze sentimentul printr-o tehnică a contrastului, cel puțin așa sugerează primele versuri
'atât de aproape'
apoi
'atât de departe'
însă ultimele versuri ale strofelor sunt intrigante, ele exprimând aceeași distrugere finalmente. E o abordare cred eu care suferă de simplism.
O variantă pe care o sugerez, apreciind totuși poemul așa cum este el acum ar fi

atât de aproape, încât, uneori,
orice cuvânt
ne răsună prea tare,

atât de departe, încât
abia auzim
cum murim.

Andu

spune nespusul!

am citit de cateva ori poemul ca sa inteleg ce nu merge la el, pentru ca ceva nu merge, si am priceput, cred. adancul simbolic, miezul lui se descompune la ultimul vers prea deschis, prea explicit, mai bine zis la ultimul cuvant "murim". poemului ii lipseste "nespusul".

Ioana

stiu si eu ce sa zic? cuvantul "murim" nu tine de continutul in sine (tema nu e moartea, aici) ci e doar o borna ce delimiteaza continutul...
asadar, ma tem ca daca "nespusul" acela s-a pierdut, s-a pierdut prin alt orificiu. :)

multumesc, oricum.

Lisandra

nu stiu de ce tine cuvantul "murim', dar e prea puternic pentru continutul si intinderea poemului. totul se concentreaza si se duce pe acolo. cu siguranta sunt subiectiva, poate imi e mie mai frica de moarte ca altora si ma blochez cand il citesc:)