mă plânge seva în fereastră
și frunzele mă galbenă-nserare
mi-s rădăcinile pe piatra care moare
stâncă pe cer fără noroc

mă trage gravitația acasă
și crengile mă sapă a pustiu
o preerie ce-așteaptă doar scânteia
mă cerne fum, cenușă pe pământ

mi-s lacrimile urmă pe obraz
potirul sunetelor s-a uscat pe ram
zidite mi-s canalele de fugă
când mâine poticnit dispare-n azi.

uitat sunt pe pervazul vieții
și dincolo îi plouă un potop foșnit
mi-aș rupe rădăcinile ca să trec vama
dar cin´ să stingă setea de sfârșit?