Tragedia elucidează, pune în lumină condiția antropocosmică, reliefând bogat tensiunile existente, elementele constitutive și absurdul insolvabil al acestei realități. Omul nu-și poate evada propriei condiții prin sforțările sale, acestea exprimându-i condiția.
Transcendența prezentă totuși în tragedie este una malefică, ori martoră. Sacrul benefic stă mărturie a Legii imuabile și primordiale pe care omul o încalcă nu numai faptic, ci prin însuși actul existenței.
Transcendența martoră e una neputincioasă, o hologramă remanentă pe fundalul morții umane. Astfel, ea se imanentizează tragicului, și chiar ajunge să-l condiționeze.