astă noapte,
pe când se scurgeau stelele de lumină
am ieșit pe prispă și-am urlat cât m-au ținut baierele:
mamăăăăăă! uite-i lună plină!
și-nfrigurat,
m-am dezbrăcat,
de toate visele,
frumoasele,
mi-am sfâșiat pecetea gurii
și mi-am înfipt colții în gâtul întunericului...
sorbind
până când,
oglinda
m-a arătat-învațat
să-mi cercetez fiece crestătură
și ungher stingher,
căci nu știu dacă numai eu
sunt pui de zmeu
dar pe lună plină
numai sângele nopții m-alină...
felină...