niște străzi fără nume
pe care merg dimineața
ca de-a lungul rîndurilor
unui jurnal
încuiat multă vreme

un autoportret scămoșat cu grijă
în care este clar
sunt tînără, am păr brunet
scriu poezii
mă uit prin gaura cheii și vad acolo
un copil care face același lucru
ca într-o farsă

o singură carte sub căpătîi
și ochii prea încețoșați
ca să descifreze ceva

întîmplările toate atît de lente
se învîrt în minte
cînd simți doar furie distanță disperare
și niște pastile friabile
dar scîrțăitoare
ce îți domină nesomnul

să mă golesc de greșeli
de mirosul de ziare
de lumina pe care mă prevac
că o văd
ca într-o dependență de brațele cuiva

ești prea departe de tine, ecaterina