m-am născut cu o bronhie lipsă. de-aia m-am făcut marinar. să am acvaticul mediu cercel de care să-mi agăț urechea a treia.
din rapoartele medicale ale vremii reiese că o caprioară moartă îmi sufla aer cald prin vizeta buricului ca să nu mă umflu de mândrie. asta ca rezultat al faptului că felcerii spuneau că eu aș fi semănând cu Nicolae Labiș, care fusese cu puțin timp înainte, datorită poemului său "legenda pasiunii defuncte" declarat poet.
bucuroși, părinții, în loc de scutece, m-au înfășat într-un ziar, prima pagină a ziarului
vremii, care avea poza lui Labiș cu căprioara moartă la picioarele lui.
plângea poetul de se scuturau frunzele codrului care cădeau în sufletul meu!
din lacrimile acelea amestecate cu praful de pușcă mi-a ieșit la tâmple un fel de corn care s-a mărit nespus de mult către miazănoapte, către miazăzi și mai ales către occident unde s-a și oprit, de altfel. cornul acesta a făcut război cu dușmanii mei pe care i-a și biruit. a aruncat la pământ bicele, ura și tezele lor și s-a încumetat chiar să-i domesticească.
de prisos a se scrie despre foloasele nașterii mele...

de la dispensar pe drumul spre casă mama-i zicea lui tata: "mă, Fănică, pruncul ăsta mi-a săltat în pântece alaltăieri când îi coseam fultucele, mă. ceva îmi spune că plodul o fi năzdrăvan, că prea m-au zgâlțâit kaonii fuzanți ai apsidelor pe dinăuntru!"
ha, ca să vezi cum se furișau neologismele și înțelepciunea științifică în viața de la țară, prin anii '50.
tata avea un înger de lemn, un fel de polonic din salcâm, încrustat cu tot felul de legi care mai de care mai folositoare. când mă hrănea cu polonicul în fiecare zi pe fundul gol credea că pune sănătate de-aia miraculoasă drept fertilizator la creșterea mea. zicea el: "mă, Nică, polonicul ăsta e o piesă de muzeu, mă, cu el am îmblânzit armăsarul colectivului care nu voia să fie înhămat la căruță..."
sfintelor lui legi eu le ziceam "camumflate". erau așa... umflate și vinete la culoare ca dudele lui moș Anton vecinul nostru. tare mărinimos cum eram, eu le-aș fi dat soră-mii după mine. ea umbla toată ziua după onorisme. tata, însă, care ne iubea pe toți deopotrivă, n-ar fi îngăduit o asemenea nedreptate.
mai ales că pe mine mă iubea cel mai tare!
năravul ăsta îl avea și tovarășul Popescu, directorul școlii și proful de matematică. el ținea tabla înmulțirii pe vârful compasului.
pam, pam, ia să înveți cum să te ferești de falimente în viață! așa, pe palme ne-o
așeza cu credincioșie ca să ne ramână 5 x 2 (ul) întipărit în memorie. preaiubiților, spunea el, așa se lipește de degete, ca un magiun de prune, cartea!...
și ce să mai zic de tovarășul maior Ciocan, de la Coiciu. ah, așa mai zic și eu cadru militar. niciodată n-am aflat dacă smintitul avea muiere, copii. tot ce știu e că noi eram hobiul lui, 24 de ore din 24, storcându-ne de loialitate față de partid ca pe niște butii pline cu vin. era fascicolul vremii, dumnealui, aparatul fidel de tortură al dreptei orânduiri. de el mi-am legat patru ani sufletul, ca de-o negare arcană. acum și el stă
agățat într-un cuier al trecutului unde stau agățați toți Irozii...

ca o pară preacoaptă din care nu poți face altceva decât o loțiune pentru piele, au fost zilele mele. ca un țivlic de fluturi deghizat în paupertate modernă.
la vremea lor voi scrie despre aceste și încă multe alte nimicuri. pâna atunci mă întind nițel pe amintirea de mâine ca un nufăr pe ape, cu cercelul din pleoapa a treia devenit undiță.

glosă:

fultuc - perină, pernuță.
kaon - particulă elementară, cu aprox. 970 de ori mai grea decât un electron.
fuzant - exploziv care explodează înainte de a ajunge la țintă.
apsidă - fiecare din cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia.
țivlic - cuvânt care imită zgomotul produs de un zăvor, o clanță trasă brusc și cu putere.
paupertate - stare de extremă sărăcie în care se află cineva.