...prin alveolele secate
ale pământului...

ridici braţele timpului
printre arcurile negândirii,
strălucind răspuns,
în sfera cuvântului.

măsurătorile
au limitat veşnicia,
fărâmând ziua
în pumnul voinţei clipei.

răsărit sau apus
au devenit umbre,
în ochiul albastru
din peştera prezentului...

lumina aprinsă de aripile tale,
nasc Zborul
în trupul Dorului...

trezite nervuri
regăsesc viaţa
în fiecare celulă prin care,
fluid alb,
alunecă mângâietor,
căutând infinita bucurie
a seninului,
întrupat în fiecare floare
a aşteptării...
...înălţării...

Eşti.