Sapphire -
e ca și cum aș începe să dansez
alb
înainte de a ști să pășesc
așa că am să sfărâm pietricelele tale albastre într-un mojar de cretă
cu inutile ridicole minuscule blestemate cioburi
îmi voi pregăti pașii ca de ultima nuntă
tu fă nod
și-nvață dezlegări de soartă
dinspre palma stângă
înspre muchia unde-am răstignit timpul
și-ntreabă-mă de ce ard acoperișurile toate
ramele ușile
de ce scările se prăbușesc de la ultima treaptă
ca un domino nereușit
FĂ NOD
îți spun
prinde minciunile toate și țese pânză gorgonei
jumătate râs jumătate șuier
să nu treacă apa
am terminat
lumea se-nvârte dincolo de noi
am rămas singuri goi fără lumină
fără tăcere
ca și cum pașii noștri ar învăța drumul
fără punct de plecare
fără întoarcere
Poezie:
Comentarii
Ela -
Nu știu de ce, dar eu prefer din toate acest poem al tău. Firește că aș elimina câteva epitete ici-colo, dar îl păstrez așa, fără nici o tușă, îmi place și melodia interioară, am sentimentul că l-ai scris pe un fond muzical. Nu îmi place imperativul acela cu majuscule, da, știai că îți voi spune asta. Dar chiar și așa, tot îmi place mult acest poem. Îndeosebi începutul... Și în pofida acestui final, când "personajele" sunt "fără lumină". Îl păstrez, do you mind?
Sapphire -
Ela, am încercat să elimin și s-a dus tot ce era de dus. Tu știi cred că eu tai în general în carne vie, dacă aici nimic nu mai merge, în egală măsură nimic nu mai pleacă. e o lume închisă, așa cum bine ai sesizat. Poate șocant va fi să îți spun că a fost scris într-o tăcere deplină, fără nici un fond muzical. Și poate așa vei găsi și justificarea țipătului aceluia. Dacă nu mă înșel, cred că este prima - și cred că și ultima - dată când folosesc majuscule într-o poezie. Once in a life time, cred că se justifică :-). Păstrează-l, Ela, dar dă sonorul mai încet când ajungi la versul cu pricina... Mulțumesc de semne.
Ela -
E fain atunci. Am auzit muzica din tine. Da, acolo dau mai încet. Din tine. ;) Mulțam.