sa inteleg din raspunsul tau ca e superflua sectiunea de experiment, sau ca oricine ar putea posta oriunde? interesant punct de vedere, mai ales venind de la tine

Alma, Virgil, despre cum văd eu... cutia cu nisip. (Alma, mulțumesc, e frumos, cum îmi închipuiam. :) ) Doream să clarific ceva: ideea - așa cum am văzut-o eu, așa cum o înțeleg eu - "cutiei cu nisip" mă duce cu gândul la "joc", la spațiul acela de libertate de expresie, libertate personală, interioară și exterioară, în care poți modela orice, poți folosi tehnici diverse, lăsându-te în voia inspirației, a asocierilor libere; există, pentru copii, dar pornind de la actul creator al maturului, o tehnică terapeutică: "jocul cu nisip", care are ca fundament libertatea creației, a trecerii de la informul nisipului la anumite forme cu sens, ce dau contur și substanță lumii interioare; e o facilitare a sublimării și o deschidere a imaginarului. Eu așa privesc "cutia cu nisip", de aceea am spus că nu poate fi încadrată poezia ta acolo, fiindcă este în alt registru, cu totul altul. Virgil, te rog să îmi spui dacă această percepție a mea asupra "cutiei cu nisip" este cât de cât superpozabilă peste concepția de aici. Mulțam fain, mie îmi place ideea "improvizării", poate și fiindcă am făcut în urmă cu ceva ani și dans improvizat și, în plus, sunt zilnic în lumea jocului și a creației. De aceea mi-a părut foarte bine ales acel spațiu în cadrul "experimentului". Orice creator are nevoie și de astfel de "joc".

chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul

profetului: intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti. ambele principii sunt dezirabile pentru fiecare dintre noi. desigur, nu scriu ca sa fac valva, indiferent de reactiile unora sau altora. daca textele mele plac sau nu (si, la fel, comentariile mele) multumesc tuturor pentru aprecieri si atentia acordata. acum, in privinta cheilor de lectura: dupa cum s-a observat, -sper,- scriu aceste posibile chei de intelegere a unor texte, in functie de timpul avut si, mai ales, in functie de calitatea textelor pe care eu le apreciez. acesta e dreptul meu, cred. daca persoanele in cauza nu apreciaza asa ceva, bineinteles, pot lua atitudine si, fireste, nu voi mai comenta in cazul lor, dupa dorinta exprimata. In plus, tin sa precizez faptul ca am pus astfel de chei acolo unde, nu numai ca textul merita asta, ci si acolo unde neintelegerile erau .....grosiere si discutiile in van. fiecare are dreptul sa comenteze cum crede de cuviinta, respectand regulamentul si, repet, bunul simt. pentru ca asa cum unele texte sunt mai bune si altele mai putin bune la fel sunt si comentariile; nu comentez cauzele, nici nu incerc sa ma scuz in mod public sau altceva. incerc sa vad, intai, barna din ochiul meu si, daca Nietzche nu are intotdeauna dreptate, sa intorc obrazul..... dvs ce credeti? multumesc.

eu cred ca expresia "textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu " este nelalocul ei, cu sublinierea ca este vorba de partea evidentiata si evident contrazice declaratia ta de intentie "intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti". nu pricep de ce este asa greu de inteles ca a face comentarii despre comentarii (nici macar la comentarii) este o chestie nepotrivita si oarecum futila. cui foloseste sa scrii "comentariile nu merita atentia mea"? evident, nu iti trebuie mult proces de gindire ca sa intelegi ca un om care scrie asa ceva are poate o problema cu propria semnificatie sau simte nevoia sa striveasca, asa dintr-o placere obscura. da-mi tu un alt exemplu de motiv pentru o astfel de atitudine, daca ai. precizez ca nu urmaresc sa te jignesc sau si nici nu am o zi proasta dar expresia asta m-a deranjat si gindindu-ma ca unii membri nu vor mai avea chef sa comenteze nici macar cit o fac, stiind ca undeva cineva le va spune "ce scrii tu nu merita atentia mea" Este adevarat ca unele (poate multe) comentarii sint slabe sau nefolositoare dar una este sa spui asta si sa o explici, si alta este sa scrii ce ai scris tu. parerea mea

profetului: aveti perfecta dreptate. sunt lucruri care inca nu-mi intra in cap (sau nu raman acolo). in consecinta, ma retrag de la această polemică cu spatele... al dvs, francisc, pajul