e singura dată când mă întorc cu privirea toată
spre os
fără să știu fără să caut omul întreg
fără să lipsesc măcar o zi un spațiu din toată povestea asta condusă
de oameni
am cucerit toată întinderea asta de ape
când am vrut și-am lovit cu aceeași putere
cu ambele mâini în crucea de noduri
noi n-o să plecăm pe mare singuri
gura noastră între atâta putere și-atâta vină de ape
sub pește vom sta câteva zile să ne rugăm în lumina udă de seară

vom rămâne aproape singuri și-o să ne păzească
un preot numit de tâlhari

curăță mere în sâgele nostru ca să avem din nou
darul trăirii
să vedem nu forma ta
ci forma copacului tău în iarbă și-n animale
caii să bată din plete la două secunde
să umple femeia scara de coaste
cu turnurile bisericilor
cu mersul sălbaticilor
și de două ori să-ți închine tălpile de sus până jos

e singura dată când se scrie despre adevărul luat
și toate lucrurile stau cu ură
în umbrele lor
și oamenii stau din tăcut o dată la câteva clipe
lăsându-ne
să-i scriem

în dreapta mea
în stânga lui Dumnezeu care nu are decât soare
purtat în găleți ruginite
se văd strălucind
arginții

ultimul om va plăti începutul