Bucuroasă de întîlnire, Sapphire. Așa cum ai sesizat, îmi place să strecor, undeva în construcție, motivația lirică a acesteia, într-un mod vădit personal. Penultima strofă este voit cum îi spui tu languroasă, ea sintetizează spiritul artei orientale al cărui fundament îl constituie sufletul universal, sensibilitatea și emoțiile. Natura întreagă este pătrunsă de o esență divină, în ea se integrează și din ea se desprinde natura umană, cerească și ea. Natura și societatea alcătuiesc un întreg și omul trebuie să își conformeze comportamentul potrivit ordinei cosmice. Poezia orientală a fost la începuturile ei strîns legată de muzică, avînd în vedere că intonația însăși a cuvintelor determină sensul acestora, înțelegem de ce. Muzica reflectă armonia naturii. Arta lumii încarnează forțe care în momente de maximă concentrare dau naștere universului vizibil cu care se hrănește spiritualitatea. Leonardo da Vinci aprecia că lucrurile din Univers sînt desenate în spiritul naturii, că există o conexiune, un flux continuu care susține mișcarea și care restabilește echilibrul. Ori tocmai de echilibrul care este amenințat vorbeam. Asupra textului voi reveni, dar mai trebuie să las puțin lucrurile să se decanteze. Mulțumesc pentru apreciere și sugestii.

Aleksandr, e mai frumos cum asculți tu povestea decît cum o spun eu. Da, în timpul dinastiei Tang, poezia era gravată pe stele de piatră, sub forma unor sunete muzicale, inițial 7 la număr, ulterior 12. Paleta cromatică cuprindea trei culori fundamentale: galben și verde pe fond alb, fiecare cu o multitudine de semnificații și de simboluri. Îți mulțumesc pentru vizită și mai ales pentru versurile recitate, mi-au plăcut timbrul, cantabilitatea...