ciotul de aripă mi se pare o imagine asupra căreia s-a insistat mult în imaginarul liric modern aș evita-o, aș înlocui-o... ciotul mi se pare extern, epidermic, iar apendicele intern, visceral mi se pare o contradicție de piste de lectură apendicele are și sensul de prelungire, dar primul sens la care ne duce mintea este acea prelungire intestinală mi s-ar fi părut interesant termenul EDEM pentru a sugera creșterea unui țesut sufletesc straniu, tulburător, neliniștind gândurile spre fericire sau nenorocire prin urmare [acest apendice ca un lest inofensiv e doar un ciot de aripă] mi se pare un pasaj ambiguu restul e memorabil, impresionant... și aș citi mai mult, astfel de texte minimaliste îmi trezesc apetitul liric

Îmi place mult, mai ales prima strofă: "cum se despică luna/ și așchia ei/ îmi străpunge/ inima". Și imaginea unui "ciot de aripă", iarăși foarte frumoasă, și se asociază minunat cu "așchia" lunii. Poezia aceasta îmi aduce aminte de legenda perlei: "Perla se naște din Lună. Ea stă și privește către Pământ. Vede răutatea oamenilor și suferința lor și când acestea i se par de nesuportat, începe să plângă. Din lacrimile Lunii, apare perla, cu strălucirea ei asemănătoare luminii astrului nocturn. Perla se naște numai în nopțile cu Lună plină și numai din lacrimile care cad peste ape. Din lacrimile ce cad pe pământ, apar picăturile de rouă care nu rezistă strălucirii Soarelui și se topesc atunci când el apare pe cer. Căzute, pe ape, lacrimile sunt prinse de scoici în cochilia lor protectoare. În anumite nopți, neștiute de nimeni, scoicile se deschid și ies la suprafață pentru a lăsa perlele să primească din nou Lumina Lunii."

...îmi place imaginea pe care o creezi,ideea e generoasă, mai puțin forma...însă e doar părerea mea, Marina...