Inceputul m-a dus spre Ibsen si Nora lui. "Cum pot păpușile să vorbească Să înghită întunericul de pe tâmple Să râdă cu gura până la urechi De glumele noastre idioate Cum pot aduna lumina De pe marginea Unui amurg cenușiu" plin de forta. apoi contrastul aparentei lor fragile, balansandu-se cumva pe muchia dintre sinceritate si regie: "Imi plac păpușile când cer de mâncare Cu glasuri subțiri De zăpadă Liliac mov și ceai aburind" poate de aceea "surubelnita de jucarie"? :) "Păpușile plâng Lacrimile lor merg la pediatrie Perfuzii pentru copiii săraci" Aici papusile tale se metamorfozeaza iarasi, in lumina unei pseudocaritati... Mi-a placut, tocmai prin multiplele usi pe care le deschizi spre interpretare. Adriana