Rara avis in aeris. Iubirectomie

imaginea utilizatorului Oriana

au trecut 40 de zile
de la sublimarea păsării

nu îi voi face parastas
pentru că nu a murit cu adevărat
păsările nu se îneacă în albastru
când vor peștii
nici nu se dezbracă și iubesc
cum spun profeții

a fost o metamorfoză dificilă
pene smulse din piele
și tumoare albastră răzuită din cord
de la sfârcuri în josul curburii lactee
s-a despărțit pasărea
de femeie

Comentarii

Excelenta strofa a doua.

remarc duritatea tonului, nervul acțiunilor care se succed, gîndul concretizat. transcederea metamorfozată din pasăre în aer - zbor - strigăt - parastas, femeie - pasăre - pană - poezie. sau invers. cumva susținută în paralel armonia, o anume relaționare pînă la relativizare. și desigur simbolistica aflată la stadiul profunzimii. în zona dintre uman și supranatural are loc desprinderea/despărțirea, respectiv semnificațiile au trimiteri de rang universal. se mărturisește individualizarea /independența raportată la om. uneori setea inrepresivă de libertate.

cred că citesc un text foarte concis care păstrează acea „privire obiectivă din exterior” din textele Orianei. nu știu dacă îmi place neaparat cuvîntul parastas dar admir frumusețea tragică a imaginii. filozofic vorbind totuși identific o curiozitate. se zice că pe lanțul evoluției omul este superior și ulterior păsării. în textul acesta al Orianei ni se sugerează parcă opusul.