Oriana -
au trecut 40 de zile
de la sublimarea păsării
nu îi voi face parastas
pentru că nu a murit cu adevărat
păsările nu se îneacă în albastru
când vor peștii
nici nu se dezbracă și iubesc
cum spun profeții
a fost o metamorfoză dificilă
pene smulse din piele
și tumoare albastră răzuită din cord
de la sfârcuri în josul curburii lactee
s-a despărțit pasărea
de femeie
Poezie:
Comentarii
emiemi -
Excelenta strofa a doua.
Ecaterina Bargan -
remarc duritatea tonului, nervul acțiunilor care se succed, gîndul concretizat. transcederea metamorfozată din pasăre în aer - zbor - strigăt - parastas, femeie - pasăre - pană - poezie. sau invers. cumva susținută în paralel armonia, o anume relaționare pînă la relativizare. și desigur simbolistica aflată la stadiul profunzimii. în zona dintre uman și supranatural are loc desprinderea/despărțirea, respectiv semnificațiile au trimiteri de rang universal. se mărturisește individualizarea /independența raportată la om. uneori setea inrepresivă de libertate.
Virgil -
cred că citesc un text foarte concis care păstrează acea „privire obiectivă din exterior” din textele Orianei. nu știu dacă îmi place neaparat cuvîntul parastas dar admir frumusețea tragică a imaginii. filozofic vorbind totuși identific o curiozitate. se zice că pe lanțul evoluției omul este superior și ulterior păsării. în textul acesta al Orianei ni se sugerează parcă opusul.