Cântec de ușă Fă-mă ușă Domn Domnuț Pe potecă mai giosuț Să fiu strunga fetelor La culesul merelor. Care-n lume n-o greșit Treacă pragu-n asfințit Eu să-i fiu vis nevisat S-o-velesc pe înserat Care n-o greșit prea mult Scâncetul să i-l ascult Să-i frământ dorul nebun Prin vise să mă adun. Care-n lume o greșit S-o muncesc din asfințit Până-n zoriori de zi C-apoi iar o mai pofti.

pe sub flori ma leganai (pastisa dupa doru stanculescu) uite stau asa aplecat ca un semn de intrebare cocosat peste un tablou semnat kelaro inramat la artis design nu pot sa spun nici ca-mi place nici ca nu-mi place pentru ca nu l-am vazut nici nu am auzit de firma asta daca are standarde de inramare sau alte criterii deci nu stiu daca imi place sau nu si in general mi-a fost teribil de greu in viata sa stiu daca imi place un lucru inainte iar mai teribil e ca haihaidihaidihai intretimp tunarul a murit iar nimeni nu mai poate face nimic in legatura cu asta nici macar de sanziene in schimb tunurile au proliferat profitand de neatentia unora si de zelul altora exceptionali talentati

cătălina, aș vrea să-ți spun că te iubesc, dar s-o fac altfel și nu pot să-ți demonstrez nu mă lași / vrei să te măriți virgină / bani de-nsurătoare n-am la perversiuni nu te dedai / nici măcar să te pap nu mă lași totuși cred că tu ești aleasa și sper să nu mai calci strîmb cu ală venit din italia, ca de crăciun nici nu ăla care acum pleacă în italia nici cu fostu / de la care păstrezi sms-urile standard, luate de pe net și chiar și asa vreau să-ți pun inelul pe mană și să-ți trîntesc niște plozi să muncesc pt tine-n străinatate să ne facem cu casă (nu apartament) să-ți mîngîi surplusu de pe șolduri cu vergeturi cu tot sînt ale tale și ești a mea și le iubesc și zîmbetul tău și inocența și cîteodată aerul de fetiță prostuță pe care-l degaji și of! de eram manelist poate eram mai inspirat că ăștia pe care-i ascult sînt niște insensibili bețivi și drogați și nu înțeleg un om îndrăgostit și mi-e greu c-am luat-o-n vers alb și-mi vin rime-n gînd și cîmpulungu' e departe de tecuci și-mi fac griji ca un prost iar mai mult decît am făcut nu este omenește posibil și uite că scriu mai mult pt mine dar dacă o să cîștig concursu ăsta o să-mi iau eu tabloul (ș-așa tata-i pictor și avem o mică colecție) și-o să-ți aduc ție cartea că mi-ai zis o dată la iași că vrei s-o citești și ți-aș face un mic semn acolo deși nu scriu pe cărți totuși pentru tine aș face un pupic ca pe mess și aș semna cum semnez eu [i]matei[/i] fără majuscule și te-aș strange în brațe și aș ofta și m-aș gîndi la astea trei luni de vară și la alea cinci luni în care o să fiu în polonia, din toamnă și-as mai ofta o dată și m-aș intoarce la cîmpulung de iar o să ajung să-mi oblojesc rănile cu muzică, pe la patru dimineața, ca acuma și să mai dau drumul vreunui text mediocru pe hermeneia așa, în văzul tuturor, că nu-mi mai pasă decît de tine dar pînă atunci ne vedem în weekend și sper să mă pot bucura din plin de alea două zile mă rog, în limitele a ceea ce nu-ți încalcă principiile mă rog, ce principii ăi mai fi avînd și tu... :* matei (cîmpulung moldovenesc, 26 iunie 2008)

Cine-s eu sa-nchid Dihania intre doua verbe si o rima? Cum as putea sa-l conving pe Bobadil ca nu peste tot ploua cu tunuri de Sanziene? Cum as putea face sa fiu deja inramat in tabloul ce si-a pierdut fecioria la Artis Design, taiat de jur imprejur de marginea passepartout-ului? Toate aceste intrebari si multe altele sunt simple scorneli de scormonit pofta si bucuria de competitie. Cădere Căderea din rime Printre paginile albe Precum ninsoarea mieilor Înneaca în mine Verdele aspru Al mâinelui. Și-i noaptea de Sânziene Când miracolele se scutură Legănându-ne-n ciutură Pe sub țesutele flori Scăpându-ne, În cupă-adunându-ne. Soarele iubirii, orbitor Își alege dragaica Dintre toate clipele Prefirate. Holdă bogată A sufletului meu. Scăldarea în rouă De rimă nouă, să îmi aducă Tăcere caducă Și viata nouă. O dărui vouă Să vă alinte, Să vă descânte.

Livadă de piersici, cu botoșei albi Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic, Foarte mic, Cât un furnic. Inorogul era tare de-o ureche Dar era important, inorogul meu încălțat c-o pereche De botoșei albi. Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte. Erai într-o cadă, citeai dintr-o carte despre războinici și alte grozăvii Pe care-o uitasem sub diafragmă de când îmi căzuse primul dinte. Așteptai, poate, să întreb ceva despre lupta de la Podu Înalt. „- Ce mai faci?” am întrebat eu, sfios ca un mire „-Sire, du-mă la Polul Sud, sire! Să nu mă doară Ochiul ce mi l-ai scos decusară că eu nu te-aș vrea.. Du-mă, să vâslim, să închidem ochii și să vâslim Să închidem ochii și să plutim!.” Ce dragă-mi ești, zeppelino, ce minunat Și acest inorog pe care ți l-am desenat Cu limba pe sân. Și toți acești inorogi pe spinare, în cor, Cum se leagănă, și-mpreună imită un nor!. Ce înalt! Atunci, ne priveam și atât. Cuvintele, și ele, într-un colț al inimii, amuțeau. Se frecau într-un picior și-asmuțeau focul. Era frig, aici, în mijlocul lumii. Ne priveam cu orele și cu anii. Părul tău lung, la-nceput, ne venea bine. Apoi, într-o zi, mă luai și făcui înconjurul lumii. Și-n altă zi, tu sării în lună. -Cum e pe planeta ta? ziceai dintr-o geană. Și dădeai din picior, nervoasă -E frumoasă, cam ca tine așa, lenevoasă, da` merge! -Vin și eu? -Nu. Stai acolo, îți trimit eu o vedere, dacă nu uit! Și veneai. Și-mi dădeai una, de se mișca planeta și-nchidea ochii. -Ce urâtă și tu!. Ne iubeam, dar înghițisem de frică toate cuvintele. Și rămâneam cu ochii deschiși, ca și morți. -Care morți? - Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu. -Care Dumnezeu? -Cum care? Primul furnic, care știe tot, ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse..

dedicație unui om azi nu vreau să știu cât e ceasul sau care mai e prețul faptului de a fi sau nu sunt curioasă dacă se va vorbi iar la știri tot despre aceleași lucruri unui om aș vrea să-i desenez aripi să-i trimit flori pe e-mail și câte unul din răsăriturile mele decupate de pe geamul de la balcon să-i mai povestesc apoi câte ceva despre emisfere nelocuite din suflete despre vara asta care trece prea repede despre un anume spațiu numit gol undeva în partea stângă despre ubicuitate și esențe în viziunea unora despre ce simt eu acum și cui i-ar păsa dacă dintr-o dată ar fi noapte unui om îmi doresc să-i spun te iubesc altfel decât în fiecare zi mulțumesc că exiști și fiindcă te scriu iartă-mă

intradevar, cea mai buna poema lansata in concurs. totusi, eu trebuia sa cistig, pt ca peste citeva ore pornesc spre iasi, pt ca prietena mea imi spusese acum vreo luna ca vrea sa citeasca romanu' respectiv, pt ca tata-i pictor si pt ca sint un baietel adorabil felicitari cistigatorului. si un avertisment: la concursul viitor va rad! muhaha!