taxiul pornise radioul torcea un refren din anii optzeci
şoferul vorbea despre drumuri
în gând mângâiam umbra mâinilor tale
apoi umbrele umbrei apoi
m-am întors să te văd
era numai oraşul
venind după mine târâş
când mă gândesc la tine
intră atâta lumină încât mă prefac într-o pasăre
apoi în femeia ce-ţi poartă toţi pruncii
sub cercul de fier
întinde mâna atinge-mă
timpul pocneşte în vintrele mele
ca un pepene copt
ştii noi doi am putea scrie lumea de la primul cuvânt
am rostogoli noaptea până s-ar face bulgăr de sare albastră
din mijlocul lui un peşte cu solzi aurii ar sări
în braţele tale
s-ar lumina tot cerul dorinţelor
ce facem cu lumea aceasta? m-ai întreba suflându-mi păpădia amiezii din păr
fă-o măr ţi-aş răspunde să-l muşcăm cu foame şi dragoste
cu foame şi dragoste
până la sâmbure
uneori te visez
când mă trezesc tăcerea mă strânge
ca o frânghie udă intrată în carne
atunci întorc noaptea pe dos şi urlu
fericită în ea
ca într-o peşteră.
Comentarii
Nelu Jorz -
O epică a poeticului, deloc deranjantă, în această spunere/monolog de dragoste, metaforizată, în finalul poemului, de parcă întregul text ne-ar pregăti pentru aceasta. Ultima strofă, care și singură poate fi un poem, este cea mai realizată, estetic. Cu amiciție,
Sancho Panza -
Domnule Jorz, acum, că "m-ați prins asupra faptului", ce să fac? recunosc. este un text pretext pentru ultima strofă sau, dacă vreți, ea a dat naștere retrospecției și metaforizării. despre partea epică...mă răzbun (inconștient, probabil) pe îndărătnicia prozei, care nu mă lasă să-i pun șaua și hamurile. :) cu mulțumiri
bobadil -
Un text de forta, imaginile imi amintesc pe alocuri de Nora Iuga iar logosul acesta este, fara indoiala inca foarte "la moda". Oricum, se simte un crescendo intens catre final, asta e o reusita indiscutabila a scriiturii insa eu cred ca ai pus prea multa presiune pe acest final, pe versurile acelea de sfarsit parca zace greutatea unui munte de simboluri si metafore atent construite inainte. Si in acest context finalul nu face fata, e prea mic, prea ... nu stiu cum sa zic, prea pitic. Intai ca in acest final se vede de la departare ca te-ai straduit sa eviti o exprimare directa "ma strange ca o camasa de forta" pentru ca nu suna bine si ai gasit o evitare "cum o camasa de forta". Un asemenea detaliu poate schimba de tot cheia lecturii, tocmai la final, si asta nu e bine. Finalul poate ar suna mai ok fara acel "cum"... e inutil sa facem excese de determinari si/sau de comparatii in acest scop. iar timpul ar trebui adus la prezent, zic eu... "uneori te visez/si cand ma trezesc dimineata/ma strange o camasa de forta/intrata in carne/ atunci imi intorc gura pe dos.... La fel un pic discutabila mi se pare abordarea "urlu fericita in mine" care risca sa creeze o imagine rasturnata in raport cu logosul poemului. Poate ca "urlu fericita LA mine/ ca intr-o pestera" ar contine mai mult mesaj mai ales tinand cont de dedublarea care strabate intreg textul. Cu scuze de asa parere lunga si sper ca nu nefericit de nepotrivita cu ce ai fi vrut sa auzi, Andu
Sancho Panza -
Andu, in primul rand, multumesc pentru timpul acordat. bun. finalul: ma gandisem si eu la varianta pe care ai propus-o tu, tocmai fiindca incercam sa fug de o comparatie extrem de explicita; dar, nu stiu de ce, nu m-a convins. poate fiindca mi se parea ca ceea ce obtin astfel devine incert...iar eu aveam nevoie, in final, de claritate. si ai dreptate, am folosit "cum" drept alternativa la "ca". dar de ce spui ca acest detalui schimba cheia lecturii? sau, ca sa fie limpede - cum se vede de la tine? o sa ma gandesc inca o data, ce sa fac? las sa mai treaca ceva timp si revin, acum textul inca "frige" si nu ma lasa sa ma apropii prea mult. punctul doi: ce vrei sa spui cu folosirea timpului prezent? sau unde nu l-am folosit si el s-ar impune? al treilea aspect: nu, "urlu fericita in mine" , nu "la mine"...pentru ca pestera e inlauntru. nu-i vorba despre faptul ca "nu asta voiam sa aud"...ba dimpotriva, chiar de asa ceva aveam nevoie. si ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai raspunde la cele doua intrebari, nu-ti fa probleme, nu sufar de orgolii auctoriale nejustificate. orice text de-al meu e perfectibil.
bobadil -
Adriana, intai sa-ti multumesc pentru rabdarea cu care mi-ai disecat comm-ul, nu cred ca merita atata atentie :-) Acel "cum" pus acolo imprima o altfel de miscare intregii citiri, pentru ca, spre deosebire de o comparatie statica, introdusa prin clasicul "ca" acesta imi induce (mie cel putin) asteptarea unei propoziti simbolice active, ca o secundara a imaginii care a generat-o. Ceva de genul "cum o camasa de forta intra in carne" - cel putin atat, verbul sa fie la diateza activa... dar ar merge mai mult aici, o imagine mai plina... nu vreau sa divaghez prea mult. Cu prezentul ala nici eu nu stiu ce-am vazut, tu nu ai schimbat nimic din final fata de prima postare? Ca daca nu insemna ca mi s-a parut mie si nu-mi raman decat scuzele de rigoare. Urletul este cum zici tu, trebuia sa mai citesc o data, cred ca acel "cum" bata-l vina mi te-a rastalmacit. Insa dincolo de toate vorbele mele acesta este un poem de substanta, o lectura puternica si rafinata. Penita mea de apreciere este evidenta, nu o acord pentru ca ma gandesc ca se va gasi cineva care sa zica ca uite! pe Hermeneia se acorda penite la schimb si stii mai bine decat mine ca nu e asa. Ba dimpotriva, de multe ori (ca si acum) nu am acordat penite din astfel de prozaice motive. Mie acest poem mi-a placut din tot sufletul. Andu
Sancho Panza -
în sfârșit, am reușit să ajung și la textul meu. am înteles acum care-i problema lui "cum." e o sugestie bună cea pe care mi-ai dat-o, da, se poate reformula. o să văd cum...(iarăși "cum"?) nu, n-am schimbat nimic...ba da, am eliminat două versuri din prima strofă; recitind, mi s-au părut inutile și obositoare. atât. mă bucur că ți-a plăcut, chiar mă bucur. mulțumirile se subînțeleg, nu? :)
tiberiu -
Doamna Adriana, Imi pare rau ca n-am apucat sa citesc si a treia oara textul de mai sus. si nici altele, inca. am facut insa doua comentarii (plus intrebari) pe un alt forum (europeea), fara ecou. cu respect, tm
Sancho Panza -
azi nu am avut timp să ajung acolo...iertare. ecourile vor veni. mulțumesc pentru lectură - nu e puțin lucru să știi că cineva ți-a citit textul de două ori!