francisc -
urâții
Când mergeam, sara, la fântâni
băieți și fete să aducem apă la vaci și la câni
aburcam vadra și răsturnam în găleți, zgomotos,
apa rece. Dumnezeu zicea, zgribulit ( scos din fundul fântânii, storcând a Sa barbă sau poate izmenele Sale cerești):
“Treceți, treceți, mă, băieți!” (și făcea loc)
„Și să-aveți noroc, sănătate și bani!”
Noi atuncea o luam, frățioare, pe la colțu` gardului, repezit, privind în pământ de rușine
Și-aruncam , pe rând, sugrumat, “bună seara”
“Bună seara!” zicea, băgându-și apoi în fântână
câte-un picior sau o mână
una azi, alta mâne
Au trecut anii, și-acum, la oraș, când deschid robinetul, mă mânii
și-mi pare că-n sat de sete îmi mor vacile, cânii,
una azi, alta mâne
Poezie:
Comentarii
Sixtus -
"una azi, alta mane". Cam asta e. Si nu prea avem ce face. Poate unora n-o sa le placa textul. Mie da. Insa in nota obisnuita a lui D.C.. Nu sare din front (peste stacheta proprie) cum o fac altele ale sale
francisc -
nu ma asteptam sa placa, dar la un astfel de text, nu asta e important. cel putin, pt mine multumesc