doare când asculți o piesă tristă
în mașină singur
te leagă de moment ca somnul
uneori oamenii par
tiruri printre fulgii munților

să te arunci în mine când ajung acasă
ca într-un montagne russe
să mă cunoști până în aritmii
fiindcă e lapoviță
și diagonalele reci pleznesc brazii
straniu

senzația
e o pală de aer masiv
care mă izbește direct în miocard
până atunci însă rană a nimănui
am să îmi las durerea
prin palmele strânse de volan
să curgă rece
fascinantă

vor ieși fluturi mulți de zăpadă
melodia asta îmi vorbește rar
magnetic
ca tata la înmormântarea fratelui său