îmi plimbam degetele pe sînii tăi
ca un drumeț pe o potecă de munte
tremurai trupul tău era o velă pe care eu
marinar iscusit o arboram cînd aveam vînt prielnic
știam de pe-atunci cînd mi-ai ținut capul în palme
că pielea mea o să ardă
și așa însemnat nu voi avea curajul să ies în lume
poate că m-ai vrut doar pentru tine
să fiu acolo cînd leșini în cadă
să-mi arăți pădurea mamei
să te fac să crezi că neoanele se îndrăgostesc
la fel ca oamenii
rămîn împreună pînă la sfîrșitul luminii
trebuia să cred în viața de după moarte
că atunci cînd vine timpul sufletul meu se va urca la tine
altfel aș fi rămas doar un trup care își doarme nopțile
alături de animale bizare
aș putea fi orice
lingura cu care ai mestecat ceaiul
balsamul din părul tău desiș de mangrove
sau de ce nu
rucsacul în care păstrezi mărunțișuri
rîdeai pentru că îmi era teamă de cărăbuși
tot timpul ai fost mai curajoasă
făceam dragoste cîte trei anotimpuri
ne trezeam numai iarna să prindem fulgii din prima ninsoare
îmi plimbam degetele pe sînii tăi
ca un bătrîn care deapănă amintiri
trupul tău era o gară prin care eu rătăceam
cu un bilet numai dus
Comentarii
.
bobadil -
Frumos text, mi-a placut. Epigonic dar bun, imi place ca Emilian pana la urma alege sa mearga pe carari batatorite cu pasul apasat decat pe alei necunoscute cu pasul sovaielnic. E o hotarare pe care o sustin atat cat pot eu. Adica cu o penita, deocamdata. Andu
-
em ce patrat -
parcă lipsește ceva în versul doi (ca un drumeț [pașii] pe o potecă). e ciobită cumva comparația aceea. iar versului "rîdeai pentru îmi era teamă de cărăbuși" nu-i inserezi un "că"? îmi place chestia asta a ta cu trenurile. eu cititorul stau într-o gară și aștept să treacă trenul tău cu poezie, sperînd ca și de data asta să nu uiți să ștergi un gemuleț și-apoi să mă ridic nițel pe vîrfuri să privesc înăuntru. (mic ps: caută dead winter days, e primul lucru ce mi-a venit în minte citind poezia ta)