Tăcerile nopții și pustiul din mine
Se întind ca o arătură peste somn
Sunt cuprins de victorii, înfrângeri, mierle și cotofene
Ca într-un fel de crâng imaginar
Prin care trece brusc trenul.
La crepusculul dintre zodii
Mă simt dintr-o dată stăpânul fricii
Cu sentimentele împinse în ruină,
Sunt ca un nevăzător pipăind lumina
Cu regatul minții
Și tot alerg după un răspuns
Prin orașul acesta de umbre
De parcă-s atârnat de o fereastră la etaj
Sub care au răsărit brândușele de toamnă.

Cu simțurile atrofiate
Căzute pe drum ca frunzele veștede
Rămân în bataia vântului de anul trecut,
Sigur mă mănânca dorul
De o altfel de noapte
De noaptea prin care a trecut moartea
Și dusă a fost.