Povestea spune că și-a smuls frunzișul
pe când pământul sevele-și secase,
fântâna de sub el se dărâmase,
furându-i apei rece ascunzișul.

Primea tăcut ninsorile-n rafale,
sau se chircea de-a gerului arsură;
se toropea sub valuri de căldură,
sau doar gemea sub adieri domoale.

În jurul lui, chiar viața-ncremenise
ca sub un văl pe ochii unui orb,
arar mai poposea batrânul corb
ca mesager al vieții fără vise.

După un veac de sumbră-nsingurare,
destin dumnezeiesc cărare sapă
sub pașii unei fete ce vrea apă,
să caute pentru goalele-i ulcioare.

A robotit fecioara vreme lungă,
clădind voioasă ghizdul frânt de vreme;
cu ciutura și cumpăna ce geme,
necurățenia apei ea alungă.

Stârnit de hărnicia ei cuminte
și mângâiat de susurul de-aproape,
veșmânt de flori și-a rețesut din ape,
cernându-i-le-n păr ca jurăminte.

El reazem face trupu-i încercat,
prin care curg noi seve ca fiori,
obrajii îi preschimbă în bujori,
când ramul sterp de viață s-a pătat.

Un pom uscat s-a învelit în floare
s-a preschimbat într-un semeț fecior
stropit cu apa rece din ulcior.
Iubirea-i va fi veșnic sărbătoare.