Sapphire -
știi
e locul acela de care te desparte un zâmbet
ascuns într-o duminică dimineața
unii spun că-i un fel de cameră
în care se intră mereu pe aceeași ușă
eu cred că în realitate-i fereastra aceea
de care ți-am tot povestit
cu intrări aleatorii
breșă paralelă
pe marginea căreia îți plimbi încet degetul
măsurând tăișul
din care țâșnește adânc întâmplarea
ca un migdal înflorit într-un anotimp greșit
toți ceilalți așteptând
un drum să oprească
în stație
ca un tren ce întârzie mereu la aceeași oră
în timp ce tu te strecori printre șine
deschizi cu gesturi ample fereastra
și-ți sprijini tâmplele de partea cealaltă
Poezie:
Comentarii
yester -
îmi place finalul ce este relevant. îmi place image-ul postat. și cel creat! nu dau detalii.le cunoști. e stilul tău. nou pe pagina ta, încă:)! cu sympatheia, yester.
francisc -
stii, eu as renunta la "stii". in rest, "du-ma fericire-n sus" ...
hecatonhir -
cred că simpliatea relevanței înseamnă destul pentru a complica totul. poemul respiră amplu, ușor, dar e ceva greu în rama lui, ceva îl trege spre un adânc pe care îl dă totdeuna gândul fericirii într-o complementaritate cu... ce altceva decât nefericirea?! poate franciscul are dreptate, dar nota colocvială pe care o dă acel verb... tu o hotărăști. depinde cui te adresezi. sunt sigur că fericirii.
Sapphire -
Yester, sunt un pic confuză, dacă ești (încă) nou pe pagina mea, de unde știi care mi-e stilul? ;-) Mă bucur dacă ai observat imaginea din mai multe perspective, de fapt ar trebui să spună multe, aproape la fel de multe ca și textul, zic eu. Te mai aștept, atunci :-) Francisc, ți-am ascultat, din câte vezi, sfatul... mulțumesc. Dan, câteva momente poemul acesta a avut chiar acest titlu: simplu. În mintea mea, desigur. Pentru că nu e nimic mai "simplu" decât să fii fericit în ciuda, împotriva acelui adânc de care vorbeai... totul stă în a ști unde și cum se deschide drumul și că poți oricând trece dincolo. Și, la urma urmelor, să nu rămâi împotmolit în anotimpurile greșite. Pentru că nu există așa ceva. Cu privire la verbul acela, era de fapt dialogul început demult de mine cu cititorul. Dar m-am gândit că poate aveți dreptate, și tu, și Francisc, așa că l-am tăiat, în tradiția începută de Virgil, spre a se vedea ce anume am modificat, în urma sugestiilor. Îți mulțumesc și ție de prezența, poți fi și mai tranșant, dacă simți nevoia, nu-i nici o supărare :-)
vladimir -
Aham... spilul e ca pana la urma vorbirea aceasta despre fereastra este de fapt un soi de descantec menit sa declanseze tocmai disparitia acesteia... alchimie curata aici :)
Sapphire -
Vladimir, nu mă așteptam tocmai de la tine să spui asta cu voce tare! :-) Ce descântec mai este oare acum, dacă l-ai revelat? Mai trag doar nădejde că oamenii uită repede... și că vor continua să treacă pe lângă aceeași fereastră, fără a vedea dincolo.
Aritmosa -
"întâmplarea ca un migdal înflorit într-un anotimp greșit" - aici mi-a plăcut cel mai mult Las un semn pentru a ține minte sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut și pe care îl regăsesc stilizat aici. S-a întâmplat să întâlnesc în tren o persoană despre care voi scrie. Am găsit un fel de rezonanță în poemul tău. Nu știu cum să explic. Nu știu cum ai reușit, dar parcă mi-ai citit gândurile.
Sapphire -
Aritmosa, explicațiile de multe ori sunt de prisos, am convingerea că undeva ai privit drumul prin această fereastră, înainte de a-l vedea aici. Îți mulțumesc, acesta este un semn care vorbeste despre unul dintre sensurile pentru care scriu poezie. Ai și văzut ramura înflorită? :-)