Anita avea două codiţe blonde
pe care Byorn le înmuia uneori în vopsea

Lichidul se topea precum agammemnorele
lăsând în labirint o urmă de taur
şi câteva clipe acele ceasului
îşi frângeau saliva ca nişte zaruri sâsâind a şarpe

Chipul ei devenise demult un steag al vikingilor fluturând pe catarg

Orice ieşire din teacă era curmată brusc
orice zvâcnire îşi găsea decapitarea într-un turn
sărutul ei fiind un puţ părăsit

Oamenii se îmbulzeau când ziua se sfârşea
să vadă fecioara strivită de fiorduri

Luciul apei îşi ascutea dinţii dincolo de margine
şi-ncet încet adoratorii ei deveneau un qiup imens cu moare
în care putrezea vaccinul unei coloane de şarpe
pentru zilele fără miez fără sâmburi
pentru zilele cu migrenă de absint