Ulbis a strigat de la poalele muntelui şi muntele i-a răspuns.

A fugit până în vârful lui să scape de umbra sa
dar umbrişul l-a urmărit pas cu pas.

Apoi s-a întors pe malul pârâului, îngândurat.

A adunat pietrele şi le-a pus la fiecare un nume.

Le-a aşezat pe malul râului drept şi apa le-a pătruns.

Atunci Ulbis a săpat o groapă s-o oprească, dar groapa s-a umplut şi s-a format lac strecurându-se mai departe.

Văzând că nu-i nimic de făcut, Ulbis a privit cerul spunând:
munţii răsună.
umbrele pândesc;
dar apele Tale nu vor seca niciodată.