Fiind ciumeg, bodegi cutreieram
Şi mă culcam frecvent în uscător,
Iar capul (tot!) sub burtă mi-l uitam,
S-aud cum pruna freamătă uşor;
Câte un sfânt zbura din geam în geam,
Şi un colos ieşi din dormitor…
(Şi nu mai spun – că-n urmă am rămas
Neşti'nd ce-nseamnă, la origini, “mas”)

Mă rog, reiau: uzându-mă la faţă,
Un tip din sumo văd printre prosoape,
C-un par de-argint la subsioara creaţă,
Vrând cu sclipiri gentile să mă-ndoape;
Mă ia cu zbucium tainic şi dulceaţă
Pe la nădragi, grăsunu-i mai aproape…
- Şi nu ştiu, bade Creangă, cum sunt alţii,
Da’ parc-aud, în cete, elefanţii!

Şi vâjj! Alături, liftu’ se deschise,
Din el, cât el, vecina de la şase;
Pluteau slăviri în ochi-mi plin de fise,
Şi-n ceafă mă trezii c-o turtă grasă.
Cu ochii văleleu, cu nări închise,
Mi-a spus: “Hey yo!”, i-am spus “Not me!”, ce plasă –
Calcându-i vârful micului picior,
Am luat-o la călcâi, pe scări, planor!

Şi ah, ajuns în adorata-mi casă,
(doar când eşti zombi ud o vezi aşa!),
Un înger blând cu faţa gaunoasă,
Din debara, spre mine se-arăta.
Cân’ am văzut că nu-i tipa cu coasă,
Ci soacră-mea,-n mătăsuri, m-aştepta,
Am rupt cu mine uşa din ţâţâni,
-Grăsane, ghinion! Tre’ să mă-nchini!

Epilog:

Vă scriu din rai: de-aş fi ştiut ce chin…
Făceam o parodie la “Călin”.

textul parodiat:

Fiind băiet păduri cutreieram (Mihai Eminescu)

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.