te afli pe strada pe care ai trecut și ieri pe la aceeași oră
și e suficient să bată soarele într-un anumit fel pe clădirea din față
e suficient
e suficient să-ți injectez poezia asta în inimă
și clădirea își ridică fustele
și tu râzi și-ți spui că ești nebun
dar clădirea ține o țigară-ntre dinți
și zâmbește promițator ca o reclamă

vezi tu
mergi pe stradă
și se întâmplă
se întâmplă să-ți dai seama că toți oamnii sunt al dracu’ de frumoși, interesanți, geniali, incredibili de-a dreptul
de fapt
de fapt îți dai seama că
sunt mai mult decât oameni
că tu ești mai mult de un om
că sub epiderma ta aleargă sute de mașini de viteză
și lumea se rotește se rotește
și tu te-ai urcat pe calul tău
ține-te bine
ține-te bine
cu ambele mâini de lumea asta știrbă ca un soare desenat pe astfalt
o fetiță zâmbește
tu îi prinzi zâmbetul
îl arunci ca pe un bumerang
mai departe de lună
se întoarce scânteietor
și ți se înfige în suflet

pune-ți centura de siguranță când citești rândurile astea
sau aruncă-te în ea
cu brațele
cu capul înainte
ai să te faci praf până jos
are să țâșnească lumina
prin crăpăturile lăsate de timp pe pielea ta
dar nu-i nimic nu-i nimic
acesta e unul din puținele momente în care vei simți că ai inimă
că inima ta e de fapt o aparatură complicată care pompează în tine
bombe nucleare zepeline siclam toreadori zile de vară pe nisipul călduț mașini de viteză livezi abia înmugurite extasy canabis marijuana stadionul plin de rokeri la ultimul concert metallica

peste cinci secunde va ploua cu cioburi din tine
și nimeni nu va putea privi in sus
de teamă să nu orbească
dar nu-ți face griji
odată ce poemul asta s-a sfârșit
vei fi iar tu