Concursul Internaţional “Toamna bacoviană-130” şi-a desemnat câştigătorii

imaginea utilizatorului sebi
printre ei, doi autori Hermeneia

Toamna bacoviană şi-a numărat vineri seară “bobocii” cu ocazia Concursului Internaţional prilejuit de împlinirea a 130 de ani de la naşterea poetului. Competiţia, organizată de Consiliul Judeţean Bacău, Primăria Bacău, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, a fost structurată pe trei secţiuni: poezie, eseu, arte plastice, s-a adresat tinerilor care nu au debutat editorial ( în cazul primelor două secţiuni) şi nu au împlinit 35 de ani.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, pe malul Bistriţei, în fosta Casă de Oaspeţi a familiei Ceauşescu, convertită după ’90 în centru cultural. Textele câştigătoare la secţiunile poezie şi eseu au fost selectate din peste 100 de materiale care au intrat în concurs.
Pe primul loc la secţiunea poezie s-a clasat Adrian Matus din Satu Mare, locul doi a revenit tot unui transilvănean, Andrei Tiberiu Majeri, originar din Cluj.
Cea de-a treia poziţie a secţiunii a revenit unei concitadine a spaţiului în care s-a născut Nichita Stănescu. Este vorba de Raluca Sandor, din Ploieşti, care, din motive obiective, nu a reuşit să fie prezentă la festivitatea de premiere. Tot cu un loc trei a fost răsplătită şi o altă participantă, băcăuanca Mirela Nicoleta Toniţă. Au mai fost acordate, tot la aceeaşi categorie, şi trei menţiuni care au revenit: Vioricăi Marica Hagianu din Călăraşi, lui Emanuel Moise din Adjud şi Carlei Francesca Schoppel, Braşov.La secţiunea „Eseu” au fost consideraţi cei mai buni: Elena Pârlog din Bacău, Maria Pilchin din Chişinău şi, pe locul trei, Mariana Cigoli din Suceava.

Mămici cu inspiraţie

Proximitatea cu fenomenul maternităţii sau însăşi împlinirea maternă le-a fost de bun augur câtorva concurente care au participat la Concursul “Toamna bacoviană -130”. Motiv de absenţă întemeiată pentru unele dintre câştigătoare şi prilej de entuziasm în rândul participanţilor la festivitatea de premiere.
Astfel, Raluca Sandor, l-a informat pe preşedintele USR Bacău, Calistrat Costin, că alăptează, în momentul în care a fost invitată , telefonic, la festivitatea unde urma să aibă parte de o surpriză. Dezvăluirea făcută de Costin le-a determinat pe alte două premiante să declare cu vădită bucurie fie că urmează să alăpteze, fie că au alăptat până de curând. Este vorba de Mirela Nicoleta Toniţă-locul III la “Poezie” şi Maria Pilchin-locul II la “Eseu”.
Le doresc din toată inima să le crească copiii, atât cei hrăniţi la sânul de carne cât şi cei hrăniţi la sânul ideii, mari, sănătoşi, să ducă mai departe mesajul de frumos al mamelor !

Premiile USR Bacău

Tot vineri seara s-au decernat şi premiile pe 2010 ale USR Bacău: Gheorghe Drăgan, Dinu Racheru (Rep. Moldova), Constantin Blănaru, Constantin Severin, Victor Munteanu, Paul Blaj şi Cornel Paiu.
S-au acordat şi alte premii. Astfel, Marius Crăiţă Mândră, a fost laureat pentru modul în care a reliefat opera bacoviană în creaţiile sale plastice.

Premii pentru „patimi” vechi

Săptămâna bacoviană s-a încheiat sâmbătă seara în sala „ Ateneu”, unde au fost decernate distincţiile pentru activitate susţinută şi îndelungată în promovarea operei poetului simbolist. Premiul „Opera Omnia” a fost înmânat poetului Ovidiu Genaru, fost custode al Casei Memoriale „George Bacovia”, poet care l-a aprofundat într-un stil aparte pe celebrul său concitadin ( „Patimile după Bacovia”-1972) , Premiul Naţional de poezie "George Bacovia" a fost acordat redactorului-şef de la "Viaţa Românescă", Nicolae Prelipceanu, Premiul Uniunii Scriitorilor Români, filiala Bacău, a revenit criticului Constantin Călin, în timp ce revista „Ateneu” l-a omagiat pe scriitorul Sergiu Adam.

În loc de concluzie

Săptămâna dedicată lui Bacovia a avut de toate. De la momemente emoţionante, la complezenţe şi plictis provincial. Pe ici pe colo, manifestarea a semănat cu întâlnirea unor vechi prieteni, aceeaşi, veniţi din toată ţara, cu roluri prestabilite. Glumiţele mai mult sau mai puţin cuminţi de la „mesele rotunde”, discursurile improvizate din grădina Casei Memoriale „George Bacovia”, desfăşurate sub egida USR Bacău, nu au putut însă să ştirbească aura unui eveniment dens, cu multe premii şi emoţii pe măsură. O săptămână care l-a adus pe poetul băcăuan, mai mult ca niciodată, în atenţia publicului larg. Pentru că, indiferent de abordare, Bacovia rămâne un simbol care oferă identitate Bacăului în plan naţional iar „Toamna bacoviană-130” a fost o ocazie potrivită pentru afirmarea acestei şanse. În termeni de market, pentru consolidarea acestui brand, organizatorii, Consiliul Judeţean şi Primăria Bacău, au plătit peste un miliard de lei vechi, bani folosiţi pentru materiale promoţionale, cazare, masă şi transport invitaţi, acordarea premiilor sau plata onorariilor pentru juriu.

Revistă literară: 

Comentarii

da, multumim Sebi. Bine, ce e

da, multumim Sebi. Bine, ce e drept e drept, nu am putut fi prezenta dar nu din motive de alaptare, am incheiat faza asta, fetita mea are 1 an jumate si nu aveam cu cine o lasa, dar in fine, ideea este ca ma bucur sa vad ca Mirela si Maria au gasit in asta o sursa de provocare la bucuroase marturisiri. Multumim de urare in schimb si ...sa ne fie toturor sanatoase familiile. Felicitari tuturor castigatorilor fie ...novici sau seniori :)

PS: si totusi...viata

PS: si totusi...viata privata, chit ca se reflecta poate uneori in ceea ce scriem, ramane sau ar trebui sa ramana o chestiune intre familie si prieteni...Nu cred ca suntem mamici sau tatici, nu are nimic a face asta cu textele noastre ... Suntem doar oameni care din cand in cand simt nevoia sa scrie. Uneori o fac mai bine alteori mai putin bine. Si din punctul asta de vedere suntem la fel.Suntem cuvinte, fara chip, fara genealogie Fara discriminari pozitive sau aprecieri distinctive.Zic si eu. De altfel cu toata recunoastinta ptr frumoase vorbe si urari :)

îmi cer scuze dacă am comis o

îmi cer scuze dacă am comis o indiscreţie. Mă rog, "indiscreţia", dacă o putem numi aşa, a fost făcută de preş. USR Bacău, Calistrat Costin, în faţa publicului.
Eu nu am vrut decât să subliniez o chestie care mie se pare faină. Sentimentul matern, patern, e unul profund uman cu care nu avem de ce să ne ruşinăm. Dimpotrivă. Uite, eu de exemplu, în max 2 sapt, mai aştept un bebe şi mă crezi, Raluca, că aş vrea să urlu chestia asta? :)
A fost, repet, o chestie faină. Dacă trei din cinci laureate ale unui concurs cu peste 100 de participanţi sunt mămici,mă pune pe gânduri...:)
hai să fim sănătoşi, săne bucurăm de prunci,de viaţă,de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, cu toţic ei care preţuiesc adevăratele valori.

Un reportaj minuţios

Un reportaj minuţios realizat. Mulţumiri, Sebi. ( şi partea cu mămicile a fost superbă :) )
Felicitări tuturor premianţilor! Mă bucur mult că printre ei se află şi poeţi pe care îi ştiu şi pe care îi preţuiesc foarte mult.

Felicitări tuturor

Felicitări tuturor câștigătorilor, în primul oameni sensibili și creatori de frumos din preaplinul sufletului lor.
Recunosc, partea cu alaptatul a fost un moment de inspirație și am reușit să smulg zâmbete publicului pentru că mă copleșeau emoțiile. Se se pare că a fost binevenită completarea mai ales că este un moment din viața fiecaruia care sapă adânc în sentimental și creativitate! :)
Să fim sănătși cu toții, așa cum sublinia Sebi mai sus și să ne citim cu bine! :)
Raluca îmi era cunoscută după nume din mediul scriitricesc iar celorlalțti co-premianți le-am descoperit ulterior scrierile și au pus început bun în ale scrisului.