A murit Steve Jobs. Nici nu știu de ce scriu asta. La urma urmei nu sînt și nu am fost un „apple guy”. Deși am avut și am folosit computere Machitosh sau iPhone, totuși nu m-am simțit niciodată în largul meu alături de Apple. M-a atras eleganța și elitismul, uneori minimalismul zen și futurismul. Dar am socotit nesuferite obsesiile lui Steve pentru copyrightul fiecărei eleganțe sau excesele absurde ale proprietății intelectuale. Poate m-au deranjat la el și defectele mele. Control-freak și micromanagement. Mania perfecțiunii și alunecările spre dispreț vizibil pentru mediocritate. Un anumit cinism ironic. Fascinația pentru eleganța grafică. Mizantropia. Și poate m-a deranjat și faptul că este greu să fii sigur, cînd îi privești deciziile, dacă l-a interesat întradevăr perfecțiunea estetică și tehnică sau mai degrabă banii. Cît mai mulți bani. Spre deosebire de Gates, care aproape ispășitor acum trăiește numai pentru a face caritate, Steve nu a fost un tip darnic niciodată. Poate și pentru că viața nu a fost întotdeauna darnică cu el. Abadonat de părinți, crescut ca fiu adoptat, limitat material, uneori chiar sărac în copilărie. Geniu tehnic care nu a avut chef să termine nici măcar un colegiu comunitar. Un tip controversat, cu admiratori și fani aproape fanatico-religioși. Dar și cu dușmani și opozanți la fel de vehemenți. A murit Steve Jobs. Apple, iPhone, iTunes, iPod, Lion și Leopard OSes, iBook, PowerPC, iMac, iPad, Machintosh, Pixar, Finding Nemo, Toy Story, WALL-E, Monsters, Inc, nu ar fi existat probabil fără el. Întregi industrii, mode, cuvinte, acronime, filme, terminologii, tehnologii, perspective despre lume și frumos, rutine zilnice, gadgeturi sci-fi în buzunarele noastre, aplet-uri și piețe virtuale, artă digitală și magazine media online, toate ar fi fost probabil altfel dacă nu le-ar fi inventat el. Charismatic și șiret, inteligent și posesiv, copil născut doar din intenția meschină a unui student sirian ca să obțină dreptul de ședere permanentă în US, tînăr care a experimentat cu LSD și nu s-a străduit niciodată să ascundă asta ci s-a lăudat cu ea ca fiind unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut în viață. A murit Steve Paul Jobs. 56 de ani este șocant de puțin. Și totuși tipul ăsta, budist și pescatorian, care la douăzeci și ceva de ani era multimilionar, a trăit în pumnul ăsta de ani mai mult decît majoritatea celorlalți oameni într-o viață de 90 de ani. Uneori sonor și biciuitor, de cele mai multe ori extrem de închis în ce privește viața privată, posesorul unui Mercedes SL 55 AMG pe care îl conducea fără plăci de înmatriculare, democrat și inteligent, multi-miliardar și aproape creator de mituri și fetișuri tehnologice, adolescentul care și-a construit primul computer în garajul părinților dar care a reușit nu pentru că a fost un geniu tehnic ci pentru că a fost indubitatbil un vizionar, un tip care „aude” cum „ticăie” imaginația și inima unei generații, și care știe cum și cînd să facă din asta lucruri frumoase care se vînd scump, Steve Jobs nu mai este printre noi. Astăzi a plouat și a fost o zi neobișnuit de urîtă în California. Într-un fel s-a încheiat o epocă. O generație de visători, nerds și geeks a intrat implacabil în album. Niciodată acest monstru sacru care a fost computerul nu va mai fascina și înspăimînta pe nimeni. Mirajul și emoția aproape orgasmică a întîlnirii cu el a intrat definitiv în istorie odată cu Steve Jobs.