nu mă depăși cu mânia doamne și nu mă păstra
stins în societate
sunt o casă smulsă de taifun o furnică zdrobită
sub pantof
fără domnul meu

insist
pentru că mă dor genunchii dacă plouă
învelește-mă cu noroi
scuipă în el și pentru mine
tu duioșia mea
cutia metronomului meu purpuriu

ce frumos pășești peste pietre ca o vreme
care bate mereu în prezent
și se deschide odată cu tainele geneticii

mereu mi te imaginez ca pe un echilibru
între depărtare și apropiere
între apă gheață sau abur așa e domnul meu

pune tu spațiu între faptele mele mângâie-mi
umărul pe care te port
împăratul meu hai să ieșim în Central Park
ca să răsfoim o revistă