Se continuă aici drumul spre o simbolizare care tinde spre esenesenţă. Început în „respirări” din ultimul volum al Adrianei. Simbolul „ciob(ului) de oglindă/ care-ncearcă să taie cuvântul/mărunt” pertru a revela (şi reflecta) ce este dincolo de cuvinte nu face decât să transparentizeze vălul acestui simbol şi ajută să trecem dincolo de el. Iar „plânsul vestind/ alungarea (din rai) [aici, «din rai» slăbeşte polivalenţa sugestiei iar, după umila mea părere, ar fi bine să fie şters, n.m. G.M.]/m-am legat de lumină ca un prunc de părinte,/să-mi întârzii căderea către ce va urma,/ către tot ce nu știu, dar îmi mângâie gândul./eu sunt doar o chemare/înspre alt început.” spune tot ce vrea poeta să transmită.
*
Începusem să însăilez un text “despre ea niciodată”. În care, printer altele, am scris: “Despre sensibilitatea feminină a poeziei Adrianei vorbeşte, mai aplicat decât alţii, şi Tudor Cristea în prefaţa la volumul ei ultim. Dar se mai opreşte şi asupra dimensiunii metafizice a acestei poezii. Însă, cred, doar tangenţial.

Voi încerca, în cele ce urmează, să zăbovesc mai cu atenţie asupra acestui aspect mai greu de descifrat, dar cu atât mai interesant. Pentru că el se bazează pe simbol (şi nu pe un simbolism desuet).”

O dată Adriana mi-a răspuns la un comentariu al meu pe Hermeneia în legătură cu un text ce-i aparţine („năvod”, nu ştiu de ce ne inclus în volum):

”domnule Gorun, mai ca ma bate gandul sa va rog sa-mi scrieti prefata la viitoarea carte...doar ca...nu m-am decis inca daca o sa o public.”

Textul meu a rămas neterminat. Iată că poeta a publicat cartea. Şi sunt de-a dreptul supărat pe Teodor Cristea că mi-a luat-o înainte.

Singura mea scuză este că nu am găsit (deocamdată) starea de suficientă detaşare pentru a mă rupe de vraja poeziilor ei.