a.a.a. -
Cum a ajuns oraşul un cub rubik,
nu ştiu,
dar străzile rotunde ca un pătrat muşcat de vânt pe la colţuri
se schimbă ba cu bulevarde bej,
ba cu norii plini cu carne de melc,
şoarecii poartă ciorapi din blană de pisică,
plopii,
cu rădăcinile în frunze,
au tăiat-o pe acoperişurile blocurilor,
iar prin oameni intră şi ies umbre
ca din crâşmă.
Păi dacă-i pe-aşa,
ia, cititorule, ce e de luat din mine,
întinde-mi durerea ta cea mai mare,
să termin şi eu faţa de negru.
Poezie:
Comentarii
Raluca,
a.a.a. -
Raluca, titlul (care, spui tu, ţi-a plăcut foarte mult) nu are absolut nicio noimă fără, exact!, unitatea doi (care, citez, strică tot textul). Nu militez pro untiatea doi - se poate să fie slabă -, mă refer la ultimul sens al textului. Ori motorul său. Fără finalul ăla, textul ar fi doar un manierism descriptiv, iar titlul un truism alegoric exploatat, un truism creionat în imagini. Repet, ca să nu se înţeleagă aiurea - unitatea doi poate fi slabă, dar, în acelaşi timp, este esenţială. Mulţumesc de trecere!
Dacă-ţi iei o cămaşă,
a.a.a. -
Dacă-ţi iei o cămaşă, la o adică, nu prea poţi s-o valorifici în contrast cu chiloţii...
Mulţumesc de revenire! :)
excelent,
yester -
excelent, e un poem în care îmi place melanjul de textualism fresh și metafizic modernist. remarc la fel ca Raluca un început foarte bun dar și un final pe gustul meu. e doar opinia mea însă uite:
Păi dacă-i pe-aşa,
ia, cititorule, ce e de luat din mine,
întinde-mi durerea ta cea mai mare,
să termin şi eu faţa de negru
aici stă ideea textului. frumos, Adrian! am rezonat!
E un poem bun,
Sancho Panza -
E un poem bun, într-adevăr, puțin altfel față de ultimele pe care le-am citi la tine, dar nu pentru asta e bun.
Însă m-a pus păcatul să citesc comentariul lui Paul și cred că până la anu n-o să mai dorm, chinuindu-mă să-nțeleg ce-i aia „metafizic modernist”, și mă gândesc să nu mai citesc nimic, de teamă să nu mă lovească, cine știe de unde, vreun „metafizic postmodernist”, „fracturist” sau Dumnezeu mai știe de care.
dar cred că vinovată pentru
Sancho Panza -
dar cred că vinovată pentru nedumeririle mele e faptul că am citit asta azi, marți 13.
scuzați offtopic-ul, dar am rămas într-un hal de contemplație, de nerostit...
:) my bad,
yester -
:) my bad, Adriana... a se citi doar modernist! entuziasmul ăsta:))! asta și pentru somnul tău de până la anu':) servus!
la contemplație nu am leac. sunt
yester -
la contemplație nu am leac. sunt prea umil să întrerup acest moment de suflet...:)
Prozodia e stângace,
margas -
Prozodia e stângace, se vede încrederea exagerată în puterea imaginii... ok, aici e cheia textului și e bună... orașul un cub rubik... un concept universal destul de bun pentru a putea fi inclus într-un poem.
Însă realizarea efectivă lasă mult de dorit, prea multe semne de punctuație care izolează non-versuri ',nu știu,' bâlbe și o exprimare care se zbate agonic între canonic și fracturism, din păcate o constantă de când îl tot citesc a acestui autor care pe undeva prin această 'zonă crepusculară' își caută un foarte îngust spațiu literar în care să-și facă loc dând din coate bazându-se pe o siluetă atletică și destul de agresivă.
Margas
Paul,
a.a.a. -
Paul, e reconfortant să fii, măcar la un anume nivel, înţeles. Nu ştiu de ce, dar eu am citit o virgulă în sintagma aia scăpată-n cap :).
Chiar dacă nu textul meu a fost scopul no 1, mă bucură trecerea ta, Adriana.
În loc de alt răspuns: Distinsă
a.a.a. -
În loc de alt răspuns:
Distinsă precupeaţă, astăzi fii-mi
Versată muză! Spune-mi cum lăstunul
E cântător, şi, concurând, ceaunul
Iţi umple, firav, sorţul cu grăsimi,
Cum, delicată,-nvârţi cu făcăleţul
Dactile, doamne-doamne, şi idei,
(jertfite din oţetul cu ardei)
Stupefiindu-l până şi pe creţul
Buldog (tâlhar de ouă); şi plusez –
Cum de transcenzi atât de calculată
Din pătrunjel, prin liră, în orez?!
Şi dacă-mi spui aceste taine-ndată,
Iţi fac un imn şi o sarma! Semnez:
Poet „smardoi” şi genial deodată.
Poemul ăsta(știu că n-are nicio
Madalina Cauneac -
Poemul ăsta(știu că n-are nicio legătură), dar mi-a adus aminte de Alice in wonderland( varianta clasică). Cum făcea, cum o dădea, ce bea, ajungea săraca tot într-un alt film, altă imagine fără sens. Cel mai mult mi-a plăcut de acolo Pălărierul Nebun. Știa să pună toate bucățile acelea de realitate fantasmagorică( imagini de cub rubick chiar, poate) într-o ordine care te făcea să uiți că totul e o nebunie. Parcă așa îi și ultima strofă. Cunoști lumea aceea care te înnebunește, și totuși, ești ca un pălărier nebun care pune lucrurile într-o asemenea formă încât cititorul să uite ce e dincolo și să înceapă să scormonească în tine.
viziunea mea, bineînțeles:)
Îl percep ca pe un poem al
Maria - Doina -
Îl percep ca pe un poem al contrastelor. Elementele suprarealiste au forţa unor adevăruri devenite atât de prezente prin inversarea valorilor, prin răsturnarea situaţiilor. Orasul cu multe feţe are, totusi, monocromia negrului. Remarc finalul:
,, ia, cititorule, ce e de luat din mine,
întinde-mi durerea ta cea mai mare,
să termin şi eu faţa de negru" O parte mai lipsea...celelalte opt părţi de durere erau acolo. Evidenţiez acest poem pentru ingeniozitate si ideatică! Felicitări!