niciodată aripă

imaginea utilizatorului Virgil
...

azi miroase a nuntă
a moarte și înmormîntare
pe străzi număr pașii
pe urmele tale doamne
număr apoi degetele de la mîini
și de la picioare
le privesc le adun le răsfir
niciodată aripă
mîna o fac pumn
de țărînă
piciorul genunchi
îndoit
pînă doare
mușc buzele mele buzele tale
și zic
cenușa nu arde
pămîntul nu moare
de ce oare
părăsit nimicul
nu renunță
să creadă
că poate să zboare

Comentarii