Să trăieşti în afara aşteptării
după acea lege a durerilor paralele
când durerile ţi se amplifică
în strigătul LUI
la venirea lor

când nevoia de poem
înghite tot ce ar putea fi
un alt poem
şi cînd oul în care te-vîrţi
ca într-un velodrom
limpede de tot ce poate fi mai limpede
nu poate cu toată perfecţiunea lui
să îţi ofere un unghi de-o clipă

te apucă presimţirile exacte
a tot ce ţi se poate întâmpla:
...aşa...şi aşa...
şi de fapt precis nu
acea stare de iremediabil
stare de...ah
dacă ştiam...
şi ştiam că aşa va fi...
dar până atunci nu poţi şti

poate că în clipa asta a început deja
acea stare de ireversibil
de a trăi în afara aşteptării
după acea lege a durerilor paralele.